Regina Maria a României a purtat o coroană care la prima vedere părea banală, însă nu era așa. Aceasta a avut niște cerințe clare atunci când a trimis-o spre realizate. Majestatea sa și-a dorit ca bijuteria să reflecte tradițiile istorice și să nu fie plină de pietre. Iată adevărul despre coroana Reginei Maria a României!

Adevărul despre coroana Reginei Maria a României

Coroana Reginei Maria a fost creată la comanda renumitei Case de orfevrerie franceză Falize Frères din Paris, conform unui proiect realizat de pictorul Costin Petrescu. Proiectarea coroanei nu a fost o sarcină ușoară pentru artist, dat fiind că indicațiile reginei erau foarte precise și neobișnuite.

Coroana rezultată este o capodoperă cu un design distinctiv: are o formă elipsoidală, concepută să se potrivească cu forma capului reginei, care avea un cran dolicocran. Aceasta a fost proiectată astfel încât să fie purtată în timpul evenimentelor festive.

Elementele decorative ale coroanei includ fleuroane mari, montate cu opaluri și turcoaze, inspirate de floarea de crin, simbol personal al reginei. La baza coroanei se află o bandă ornamentată cu o friză ce ilustrează boabe de grâu, realizată în tehnica „au repousé”, separată de o bordură triplă, decorată cu frunze de acant și brădeturi stilizate, presărată cu pietre semiprețioase, cum ar fi turcoaze și crisoprazuri.

coroana, regina maria, poveste
Coroană Sursă: fotografie generată de DALL-E

Fleuroanele mici sunt împodobite cu ametiste și opaluri aranjate în formă de treflă. Deasupra, opt raze se unesc într-un glob crucifer, care este acoperit cu o cruce gamată și învăluit de o perlă de aur. În partea laterală a coroanei, se află două pendilia din rame circulare; una dintre ele prezintă stema mică a Regatului României, iar cealaltă blazonul personal al reginei, simbolizându-i titlurile de principesă de Edinburgh, de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, precum și de Saxa-Coburg-Gotha și ducesă de Saxonia.

De la cele două rame sunt suspendate câte trei lanțuri cu pandantive circulare, fiecare având inscripționată crucea gamată, un alt simbol personal al reginei. Coroana este căptușită cu catifea purpurie, iar pe banda elipsoidală de la bază se află o inscripție în limba franceză.