Consumul alimentelor expirate presupune un risc foarte mare, atunci când produsele pot afecta starea de sănătate. Cu toate acestea, specialiștii au demonstrat că unele dintre ele pot fi servite, chiar dacă a trecut termenul de valabilitate inscripționat pe ambalaj.
Consumul alimentelor expirate
Etichetele de pe produsele alimentare reprezintă o sursă esențială de informații pentru clienți. Acestea oferă detalii despre compoziția și valoarea nutritivă a alimentelor pe care le consumăm zilnic, precum și termenul de valabilitate. Înțelegerea și citirea atentă a ambalajelor ne poate ajuta enorm, atunci când ne gândim să aruncăm sau să păstrăm un produs expirat.
Expresia „A se consuma până la…”, pentru alimentele perisabile, reprezintă data până la care poate fi consumat în siguranță. Dacă întâlniți pe ambalaj expresia „A se consuma de preferință înainte de…”, aceasta reprezintă perioada de calitate maximă.
Citește și: Alimente antigripale care întăresc imunitatea. Sunt recomandate în sezonul rece
„Expresia „A se folosi / consuma până la…” reprezintă data finală recomandată pentru utilizarea produsului în condiții optime de calitate. Aceasta este folosită deseori ca o dată de siguranță pentru produsele perisabile.
În schimb expresia „A expirat / expiră la…” reprezintă data după care produsul nu ar mai trebui consumat, deoarece poate să nu mai fie sigur pentru consum. Aceasta este o dată de siguranță”, a explicat dieteticianul Isabel Smith, potrivit adevărul.ro.
5 alimente expirate pe care le putem consuma
Iaurtul
Unul dintre cele mai consumate produse, după ce a trecut data de expirare este iaurtul. Mai mulți experți au demonstrat că acesta își păstrează proprietățile chiar și o lună după termenul de valabilitate.
Acest produs poate fi consumat dacă a fost păstrat la frigider, nedeschis, cu ambalajul intact. În plus, nu trebuie să emane un miros neplăcut sau să aibă un gust acru.
Ciocolata
Ciocolata poate fi consumată după ce a expirat. Acest lucru este posibil deoarece conține puțină apă și grăsimi vegetale. Uneori, aspectul sau gustul se pot schimba, însă nu reprezintă un pericol pentru cel ce o consumă după termenul precizat pe ambalaj.
Citește și: Lucruri pe care nu le știai despre ciocolată. Ce beneficii are pentru organism?
Orezul
Potrivit experților, orezul alb poate fi folosit până la 2 ani, după data de expirare, dacă a fost depozitat corespunzător, într-un loc uscat, la temperatura camerei. Este bine ca ambalajul să fie nedeteriorat.
Pastele făinoase
Pastele făinoase sunt produse din făină și apă, care pot fi consumate chiar și la 2 ani de la data de expirare. Este important să fie păstrate într-un loc uscat și răcoros, departe de lumină și căldură, în ambalajul original sau în cutie închisă ermetic.
Mierea
Mierea este un aliment care nu expiră niciodată, dacă este 100% natural. Este cunoscută pentru proprietățile sale antibacteriene, antiinflamatoare şi antiseptice, dar și pentru gustul desăvârșit.
Mierea nu conține apă în stare naturală, astfel că foarte puține bacterii și microorganisme ajung să trăiască într-un mediu cu umiditate foarte scăzută. În plus, este și foarte acidă.