Oamenii au fost mereu uimiți de construcțiile din lume, iar acest lucru se întâmplă de sute de ani. Există diverse cetăți și monumente care încă îi fascinează pe oameni chiar și în zilele noastre.
Timpul a trecut, iar din cauza cutremurelor, incendiilor și inundațiilor și multe alte catastrofe naturale, au fost distruse și au devenit ruine.
Din fericire, în ultimii ani, câteva dintre aceste structuri au fost selectate ca fiind cele 7 minuni ale lumii moderne. Tu știai cum au fost stabilite cele 7 minuni ale lumii?
Cele 7 minuni ale lumii antice
Poeții greci Antipater din Sidon și Philon din Bizanț din Antichitate au făcut topul celor mai frumoase clădiri din acele timpuri.
În acest mod au apărut cele 7 minuni ale lumii antice, mai exact: Marea Piramidă din Gizeh (Piramida lui Kheops), Templul din Efes, Farul din Alexandria, Mausoleul din Halicarnassos, Colosul din Rhodos, Grădinile Suspendate din Babilon și Statuia lui Zeus din Olympia.
Piramida lui Kheops se află în Egipt, aproape de Cairo și a fost singura dintre celelalte construcții care a supraviețuit și se poate vizita și în momentul actual. Din păcate, celelalte minuni au fost distruse de fenomenele naturii.
Pe lângă acestea, Marea Piramidă din Gizeh cea mai veche minune a lumii antice, iar pe o perioadă de 3.800 de ani a fost și cea mai înaltă construcție.
Cele 7 minuni ale lumii moderne
Dacă vorbim despre noile minuni ale lumii, acestea sunt: Marele Zid Chinezesc, Colosseumul de la Roma (Italia), Obiectivul arheologic de la Petra (Iordania), Palatul Taj (India), Statuia lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro (Brazilia), Ruinele incașe de la Machu Picchu (Peru) și Piramida Piramida Chichén Itzá (Mexic).
Se pare că pe listă s-a adăugat și Marea Piramidă din Gizeh, care ulterior, a primit statut onorific.
Marele Zid Chinezesc
Marele Zid Chinezesc a fost construit pe o durată de 1800 de ani din anul 220 î.Hr. până în 1644 d.Hr. În construirea lui s-au implicat împărați și dinastii, iar scopul era de protejarea împotriva atacurilor popoarelor nomade care se situau în nordul Chinei.
Construcția lui este din piatră și pământ, iar înălțimea de opt metri. Zidul conține mai multe ziduri suprapuse, unul peste celălalt, iar lungimea lor este de 21.195 de kilometri. În anul 1987 zidul a fost inclusiv în patrimoniul UNESCO.
Colosseumul din Roma
Această construcție mai este cunoscută și sub numele de Amfiteatru Flavian, după numele familiei împăratului Vespasian. Pe lângă aceste lucruri, este singura construcție din Europa care apare pe lista celor 7 minuni moderne.
În anul 72 d.Hr. a fost înființată această construcție, chiar de către împăratul Vespasian, iar în anul 80 d.Hr. a fost terminată de către Titus, succesorul acestuia.
În urmă cu mult timp, în interiorul construcției aveau loc bătălii între gladiatori, dar chiar și între oameni, animale. Pe lângă acestea, acolo au avut loc și execuțiile publice timp de 4 secole.
Statuia lui Iisus Mântuitorul de la Rio de Janeiro
Statuia are o înălțime foarte mare, mai exact, 38 de metri și se află chiar deasupra orașului Rio de Janeiro, pe Muntele Corcovada, la o altitudine de 710 metri.
Biserica Catolică a fost cea care a comandat statuia, chiar la începutul secolului al XX-lea, în perioada în care numărul brazilienilor catolici era unul foarte mare. În anul 1931 statuia a fost inaugurată, iar de atunci este o atracție turistică foarte apreciată.
Cel care a realizat statuia a fost sculptorul Franzel Paul Landowski, în timp ce chipul lui Iisus a fost sculptat de un român, Gheorghe Leonida. Monumentul a costat destul de mult, mai exact, 250.000 de dolari, bani care s-au strâns, în urma donațiilor brazilienilor și ale cetățenilor care locuiau în proximitate.
Cum au fost stabilite cele 7 minuni ale lumii moderne
Fundația elvețiană New7Wonders a luat inițiativa de a realiza un clasament al celor 7 minuni ale lumii noi. Acest lucru a avut loc în anul 2000.
Sarcina nu a fost deloc una ușoară, deoarece procesul de lucru consta în restrângerea unei liste ce cuprindea 200 de monumente din lume. Unele dintre ele fiind cele mai frumoase repere arhitecturale din vremurile noastre.
Un lucru foarte important despre acestea este că au fost inclusive în Patrimoniul Mondial UNESCO.