Sărbătorile pascale sunt tot mai aproape, astfel că tot mai multe persoane se întreabă când începe vacanța de Paște 2025 pentru elevi?! Anul acesta vor există ceva schimbări, mai ales privind numărul de zile acordate. Vor fi mai puține decât în anii trecuți. De ce a fost luată această decizie și cum afectează structura anului școlar?
Când începe vacanța de Paște 2025 pentru elevi?
Paștele și apropie încet, încet și tot mai mulți elevi așteaptă cu nerăbdare vacanța. Anul acesta, comparativ cu anul trecut aceștia vor avea parte de mai puține zile libere. Paștele va avea loc pe data de 20 aprilie anul acesta. Va fi sărbătorit atât pentru creștinii catolici, cât și pentru creștinii ortodocși în aceeași zi.
Vacanța va începe pe 17 aprilie și se va termina pe 27 aprilie. Astfel, elevii se vor întoarce la cursuri pe 28 aprilie. Atunci vor începe modulul 5 și vor merge la școală până pe 20 iunie, dată la care se va termina anul școlar.
În anul școlar 2023-2024, elevii au avut parte de 12 zile de vacanță, incluzând perioada Paștelui din acest an. În 2025 s-a redus numărul de zile libere.
Acest an școlar a venit la pachet cu mai multe schimbări. Cele mai multe dintre acestea au vizat diminuarea zilelor libere acordate elevilor. Așa se face că în acest an, pentru clasele a VIII-a se va termina la data de 13 iunie 2025. Pentru cei de clasa a XII-a anul școlar se va încheia la data de 13, respectiv 27 iunie 2025. Imediat după încheierea celor 5 module urmează să înceapă examenele de la Evaluarea Națională, respectiv, examenele de Bacalaureat.
Pentru clasele I – VIII, anul școlar va avea o durată de 35 de săptămâni. Pentru cei de clasa a XII-a, respectiv cei din filiala tehnologică, anul școlar va avea o durată de 34, respectiv 37 de săptămâni.

Calendarul anului școlar 2024-2025
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025; Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025; Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.