Mai multe facilități fiscale vin în ajutorul unor categorii de români în 2025. Află cine poate beneficia de scutiri la plata impozitului pe clădire și a impozitului pe teren.
Facilități fiscale 2025
Chiar dacă mai multe taxe și impozite au crescut anul acesta în România, anumite categorii de persoane sunt scutite de la plata acestora. Conform legii, cetățenii trebuie să plătească anual impozit pe teren și pe clădire, însă există și excepții. Iată cine este scutit de la aceste taxe:
- persoanele care au calitatea de militari participanți la acțiuni militare speciale din străinătate, calitate certificată conform dispozițiilor Legii (Legea nr. 168/2020);
- persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv reprezentanții legali ai acestora, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate, calitate certificată conform prevederilor Legii nr. 448/2006;
- persoanele prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000;
persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară ori constau în exclusivitate din indemnizație de șomaj sau ajutor social; - persoanele fizice care au calitatea de militari participanți la acțiuni militare speciale din străinătate;
- persoanele persecutate din motive politice și etnice, deportații beneficiază de scutire 100% numai pentru clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietate sau coproprietate, precum și pentru terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietate sau coproprietate.
- Persoanele fizice care au calitatea de veteranii de război, văduvele veteranilor de război, văduvele necăsătorite ale veteranilor de război beneficiază de scutire 100% pentru toate clădirile și terenurile aflate în proprietate sau coproprietate. (calitate certificată conform prevederilor Legii nr. 44/1994).
Reducere de 10% pentru taxe și impozite
Ca în fiecare an, românii care plătesc taxele și impozitele locale până la 31 martie 2025 pot beneficia de o reducere de până la 10%. Potrivit unui anunț transmis de Autoritatea pentru Digitalizarea României, orice persoană are posibilitatea de a achita impozitele și online, prin Ghișeul.ro, dar și prin aplicația ROeID. Plata poate fi efectuată total sau parțial, în funcție de preferințe.
„Autoritatea pentru Digitalizarea României se implică activ în consolidarea și extinderea platformei Ghișeul.ro. Totodată, punem la dispoziția românilor aplicația ROeID care oferă accesarea centralizată, simplă și fără efort, a tuturor serviciilor publice digitale printr-o aplicație mobilă, fără să mai fie nevoie să reținem zeci de conturi și parole diferite.
Citește și: Cine este scutit pentru taxa de dezvoltare urbană în 2025? Tot ce trebuie să știi
Beneficiile evidente sunt rapiditatea, ușurința în utilizare și eficiența. Misiunea noastră este digitalizarea serviciilor publice, reducând necesitatea interacțiunilor fizice pentru cetățeni și companii, iar prin Ghișeul.ro facem pași importanți pentru transformarea digitală a administrației publice locale, simplificând accesul cetățenilor la servicii.”, a declarat Dragoș-Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, potrivit digi24.ro.