„Ia-mă nene” era cândva ceva extrem de normal în rândul oamenilor. Ei bine, cu trecerea timpului, acest lucru s-a schimbat radical. Cât de periculos este să mergi „la ocazie” în zilele noastre? Specialiștii îi avertizează pe toți cei care mai recurg la asta.

Cât de periculos este să mergi „la ocazie” în zilele noastre?

Titi Aur, expert în conducerea defensivă a vorbit, recent, despre subiectul „ocazie”. Foarte multe persoane recurg la acest gest, mai ales cei din zonele rurale unde mijloacele de transport în comun sunt rare. Ei bine, pe mulți dintre aceștia i-ar putea costa viața. Există o mulțime de cazuri de persoane care s-au urcat la ocazie și nu au mai ajuns acasă.

În zilele noastre, pericolele sunt la orice pas. Fie că vorbim despre posibilitatea unui accident rutier sau chiar o crimă, mersul cu „ia-mă nene” ar trebui să dispară.

„Mie personal mi se pare un mare risc, eu nu m-aș urca la cineva în mașină, pe care nu-l știu și pe care nu-l pot controla, adică să îi spun să oprească unde doresc să cobor. Sunt multe persoane care însă se urcă și se duc cu astfel de mijloace de transport, unele chiar organizate, dintr-o lipsă cruntă de percepere a pericolului. Dar nimeni nu te învață, acasă, la școală, la liceu, la televizor. Nu se fac campanii de conștientizare, astfel că se pot întâmpla multe nenorociri, nu știi în mașina cui te-ai urcat, nu toți oamenii sunt buni. 

Mai sunt și persoane care, deși cunosc pericolul, cred că lor nu li se poate întâmpla vreo nenorocire. Ba da, oricine o poate păți! Te uiți la unii, fac autostopul, se urcă în mașina de ocazie, nonșalant, oriunde, oricând. Dar, cu ”Ia-mă nene!”, când faci autostopul, trebuie să te gândești și că s-ar putea să nu mai ajungi acasă”, atrage atenția Titi Aur, exclusiv pentru Click!

autostop, ocazie, masina
Persoană care face autostopul Sursă: fotografie generată de DALL-E

România, pe primul loc, în Europa, la numărul deceselor pe șosele

Titi Aur explică și de ce România este, de aproape 20 de ani, în topul țărilor din Europa, cu cel mai mare număr de decese pe șosele. Oferă și câteva soluții:

„Nu drumurile sunt nesigure. Noi avem probleme cu șoferii, dar și cu pietonii, care conduc și traversează haotic, fără reguli. O vină o au și pasagerii, pentru că nu avertizează șoferul, atunci când are viteză sau stă cu ochii în telefon.

Dacă s-ar face educație rutieră în școli, iar dacă școala de șoferi ar fi mai exigentă, cu siguranță că numărul deceselor pe șoselele din România ar fi mai redus, în prezent avem în jur de 1.500 de morți anual. În școli, ni se spune că programa este mult prea încărcată pentru elevi, pentru a reintroduce și orele de educație rutieră. Eu i-am avertizat așa: „Dacă un copil nu știe cele 98 de strofe, din Luceafărul, de Mihai Eminescu, e nasol, dar nu e chiar atât de rău. Însă, dacă nu are educație rutieră, poate muri în trafic!”, a adăugat acesta.