În tradiția populară, marile sărbători sunt însoțite de obiceiuri vechi, care se transmit din generație în generație. Vezi când se pune grâu la încolțit pentru Sfântul Andrei și ce semnifică acest lucru!

Sfântul Andrei, în calendarul ortodox

Conform calendarului ortodox, în fiecare an, pe data de 30 noiembrie, creștinii îl cinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Este o sărbătoare mare, notată cu Cruce Roșie, care pică în postul Crăciunului.

Sfântul Andrei a fost inițial ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, apoi a devenit primul apostol al lui Iisus Hristos. Împreună cu fratele său, Sfântul Petru și cu ceilalți apostoli, a ajutat la formarea bisericii în Ierusalim.

Scrierile bisericești ne arată că a propovăduit creștinismul în Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică, ajungând în Scytia, Dobrogea de astăzi. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe acest teritoriu.

Citește și: Ce ascunde noaptea de Sfântul Andrei? Tradiții și superstiții care te vor uimi

De-a lungul timpului, oamenii au asociat diferite tradiții și superstiții cu sărbătoarea Sfântului Andrei, printre care punerea grâului la încolțit, usturoiul de la ferestre, pomana pentru nevoiași, dar și diferite ritualuri pentru a ține duhurile rele și fiarele departe de case.

Grâu de Sfântul Andrei
Grâu de Sfântul Andrei. Imagine generată de IA/DALL-E

Când se pune grâu la încolțit pentru Sfântul Andrei în 2024?

Obiceiurile și superstițiile respectate de Sfântul Andrei sunt transmise din generație în generație, de secole. Una dintre cele mai cunoscute tradiții asociate cu această sărbătoare este punerea grâului la încolțit.

În cele mai multe zone ale țării, românii obișnuiesc să planteze grâul în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. În unele locuri, oamenii aleg să facă acest lucru în ziua de Sfântul Andrei.

Potrivit tradiției, fiecare persoană dintr-o casă își va alege un vas în care va planta grâul. Acesta poate fi un ghiveci, un pahar sau orice alt bol. Se așează un strat de pământ sau de vată, apoi se presară semințele uniform și se udă cu apă la temperatura camerei.Vasul se așează la un loc luminos și călduros și se udă periodic, până la Anul Nou.

Citește și: Cum să îți visezi alesul de Sfântul Andrei? Trebuie să faci neapărat asta înainte de culcare

Grâul este simbolul prosperității, sănătății și al vieții veșnice. Dacă de Revelion, grâul va fi verde și des, persoana care l-a plantat va avea parte de belșug și va fi ferită de boli. În schimb, dacă se va îngălbeni și se va usca, este semn de ghinion.