Când începe Postul Crăciunului? Creștinii se pregătesc intens pentru unul dintre cele mai mari posturi ale anului. Mai este foarte puțin timp până când acesta va începe. Iată care este data exactă și cât va dura acesta!
Când începe Postul Crăciunului?
Postul este o perioadă de curățire a trupului și a sufletului. Prin abținerea de la anumite alimente și de la excese, credincioșii caută să se apropie mai mult de Dumnezeu și să se elibereze de patimi și de tentațiile lumii materiale.
Postul Crăciunului începe în fiecare an pe data de 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Durata sa este de 40 de zile, fiind un post fix în calendarul creștin ortodox. Data începerii și a încheierii postului este aceeași în fiecare an, deci nu variază precum alte sărbători care se bazează pe calendare lunare sau alte calcule liturgice, cum ar fi Paștele. Astfel, indiferent de ziua săptămânii în care cade 15 noiembrie, Postul Crăciunului începe și se desfășoară în mod constant între aceste date în fiecare an.
Când este dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024?
Zilele cu dezlegarea la peşte sunt privite ca o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte, literele acestui cuvânt în limba greacă ICHTIS – fiind iniţialele expresiei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”, arată doxologia.ro.
- 21 noiembrie 2024 – 21 J † Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (Dezlegare la pește);
- 23 noiembrie 2024 – 23 S † Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea (Dezlegare la pește);
- 1 decembrie – 1 D Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul – Ap. II Corinteni I, 21-24II, 1-4 Ev. Matei XXII, 1-14 glas 6, voscr. 1. (Dezlegare la pește);
- 3 decembrie 2024 – 3 M † Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (Dezlegare la pește);
- 5 decembrie 2024 – 5 J † Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie (Dezlegare la pește);
- 12 decembrie 2024 – 12 J † Sfântul Spiridon al Trimitundei (Dezlegare la pește);
- 14 decembrie 2024 – 14 S Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon și Apolonie (Dezlegare la pește).