Zacusca de fasole este un preparat extrem de iubit de milioane de români. Aceasta se prepară destul de ușor, însă aveți nevoie de multă răbdare, dar și de o rețetă potrivită. Iată de ce ingrediente ai nevoie și care este modul de pregătire al acesteia!
Zacuscă de fasole
Mai jos, vei găsi ingrediente, dar și modul de preparare pentru cea mai bună zacuscă. Îți garantăm că cei dragi o vor adora. Spor la bucătărit!
Ingrediente (pentru 22 de borcane de 270 ml):
- 1 kg fasole boabe
- 1 kg ceapă
- 1 kg morcovi
- 3 kg ardei (capia și gogoșari)
- 800 g pastă de roșii
- o căpățână de usturoi
- sare piper cimbru
- 3 foi de dafin
- 750 ml de ulei
- boia de ardei dulce și boia de ardei iute
Mod de preparare:
În primul rând, boabele de fasole se lasă la înmuiat în apă rece peste noapte, ideal pentru 24 de ore.
A doua zi, fasolea trece printr-un proces de fierbere în mai multe ape. Se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu în primele două fierberi pentru a accelera procesul și a reduce efectele neplăcute asupra digestiei (balonare, gaze, etc.) A treia fierbere se face în apă simplă, fără bicarbonat, pentru a evita un gust neplăcut.
În ultima etapă de fierbere, la jumătatea timpului, se adaugă în apă cimbru și foi de dafin. Se adaugă și puțină sare pentru a-i conferi gust. Fierberea continuă până când boabele devin moi și ușor de zdrobit.
În paralel cu prepararea fasolei, se pregătesc celelalte legume. Ceapa, tăiată fin, se călește în ulei încins, adăugând puțină apă pentru a evita un gust de prăjeală. Morcovii, tocați mărunt, se adaugă apoi peste ceapă.
Ardeii trebuie copți, curățați și tocați fin sau procesați cu un robot de bucătărie. Aceștia se adaugă peste amestecul de ceapă și morcovi, lăsând totul să se călească la foc mic.
Pasta de roșii se încorporează în amestecul de legume, lăsând totul să fiarbă pentru încă 15-20 de minute. Când fasolea este gata, se scurge și se amestecă cu legumele într-un vas mare, care apoi merge la cuptor la o temperatură medie spre mică.
Zacusca se lasă în cuptor până când consistența devine potrivită, iar boabele de fasole sunt aproape complet zdrobite. Pe parcursul gătitului, este momentul să adăugăm și condimentele, după preferințe. Se verifică gustul zacuscăi și se adaugă treptat sare, cimbru, piper și ingredinetul secret, boia dulce sau iute.
În ultima fază, se adaugă usturoiul ras, amestecând bine pentru omogenizare. Zacusca fierbinte se toarnă în borcane sterilizate la cuptor, se închid ermetic și se mai lasă la cuptor pentru încă 10 minute. Borcanele rămân în cuptorul stins până a doua zi, asigurând astfel o conservare optimă. Odată răcite complet, borcanele cu zacuscă se depozitează într-un loc răcoros, ferit de lumină directă și căldură.