Află care este prognoza meteo pentru 16 – 29 septembrie! Meteorologii nu au deloc vești bune pentru români, având în vedere că ploile vor fi abundente. Vezi zonele afectate de potop!
Prognoza meteo pentru 16 – 29 septembrie. Ce anunță specialiștii?
În continuare mai multe zone din țară vor fi afectate de cantitățile de ploi însemnate, asta după ce zilele trecute a fost prăpăd! Spre exemplu, bilanţul inundaţiilor din Galaţi a crescut la 7 morţi, scrie Antena 3 CNN. Situația de acolo este extrem de dificilă, având în vedere că gospodăriile au fost complet distruse, spre disperarea oamenilor care nu știu cum să-și continue viața. Sute de salvatori au fost mobilizați atât în Vaslui, cât și în Galați, fiind declarată starea de alertă.
Tensiunea nu a trecut, deoarece este cod roșu de inundații până marți la ora 12.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi), mai informează sursa citată mai sus.
Codul portocaliu va fi valabil până marți la ora 18:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului amonte cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi).
Luni, 16 septembrie va mai ploua izolat, însă din data de 17 va începe să se mai încălzească, potrivit Fanatik. Între 25 și 28 se va întoarce din nou însă vremea rea. Minimele se vor încadra, în general, între 7 şi 11 grade. În Moldova însă, ploile vor continua până pe 19 septembrie, la fel și la munte, conform ANM.