În acest articol vei afla care sunt cele mai mari păduri tropicale din lume! Ele se găsesc în apropierea ecuatorului Pământului și au un climat cald și umed. Mai mult, pădurile de tipul acesta absorb cantități uriașe de dioxid de carbon, în cele din urmă el fiind înlocuit cu oxigenul.

Interesant este că specialiștii estimează că peste jumătate din speciile de floră și faună din lume pot fi găsite în pădurile tropicale din întreaga lume, scrie Science Focus.

Top 3 cele mai frumoase păduri tropicale din lume

1. Pădurea Amazoniană a câștigat de departe acest titlu de cea mai mare pădure de acest fel din lume. Ea are o suprafață de 6,7 milioane km pătrați și se întinde pe 8 țări. Este un loc fascinant și ascunde o mulțime de curiozități. Ea mai este denumită și „plămânii Pământului”, deoarece este responsabilă pentru 20% din oxigenul produs pe uscat prin fotosinteză, notează One tree planted. Fauna și flora de aici sunt impresionante, pădurea găzduind în total peste 40.000 de specii de plante, 3.000 de specii de pești, 1.300 de specii de păsări, 430 de mamifere și un număr uimitor de 2,5 milioane de specii diferite de insecte, conform sursei menționate mai sus.

Imagine reprezentativă pentru o pădure tropicală. „Sursă: Fotografie generată de DALL-E”

Aici ar exista și în jur de 400 de triburi indigene, foarte multe neluând contactul cu lumea exterioară niciodată.

2. Bazinul Congo sau „plămânul Africii” se clasează pe locul al 2-lea în top, având 1.6 milioane km pătrați. Aici există numeroase animale pe cale de dispariție, printre ele afându-se elefanții și cimpanzeii, relatează WWF. De peste zeci de mii de ani acesta a fost locuit, iar astăzi acolo trăiesc în jur de 75 de milioane de oameni.

3. Pădurea tropicală din Noua Guinee se întinde pe o suprafață de 786,000km pătrați. Aici există tot felul de animale de care probabil nici măcar nu ați auzit. Printre ele se numără echidna cu cioc lung, cangurul de copac și vulpea zburătoare. Anul acesta a intrat în vigoare și un proiect de lege care vizează protejarea îndinderilor, societățile comerciale având interzisă mutarea, mai adaugă Cool Earth.