Consultă lista grevelor din Europa! Luna septembrie s-ar putea ca traficul aerian, și nu numai să fie deviate din cauza nemulțumirilor angajaților. Așadar, în acest context este foarte important să fiți la curent cu ultimele știri legate de destinația în care urmează să plecați, în așa fel încât să evitați posibilele probleme.
Lista grevelor din Europa. Angajații sunt în grevă
Spre exemplu, în Italia vor fi greve între 7 și 9 septembrie. În acea perioadă vor fi afectate transportul aerian, trenurile, dar și serviciile de transport public local, notează Wanted in Rome. Mai precis, sâmbătă, pe data de 7 piloții și personalul de cabină de la ITA Airways și Wizz Air vor intra în grevă între orele 13.00 și 17.00. Acestora li se vor alătura controlorii de trafic aerian de la Roma Fiumicino și Olbia (Sardinia), manipulanți de bagaje la aeroporturile din Milano Malpensa, Florența și Pisa și personal de curățenie la Milano Linate și Malpensa, mai anunță sursa citată mai sus.
Luni, 9 septembrie, greva va afecta serviciile de transport public local între orele 08.30 și 16.30.
Proteste masive în Franța în luna septembrie
Proteste vor fi și în Franța, acolo unde lucrătorii de la RATP sunt extrem de deranjați. Ei cer prime pentru munca depusă în timpul Jocurilor Olimpice și Paralimpice, scrie Connexion France. Nu s-a terminat aici, deoarece pe 10 cadrele didactice din grădinițe și școlile primare vor face o grevă, pe motiv că sunt prea mulți elevi în clase. Mai mult, ei își doresc un sistem de evaluări standardizate pentru elevii mai mici. Între 20 și 23 septembrie reprezentanții mai multor sindicate care reprezintă lucrătorii din laboratoare își vor cere și ei drepturile.
Până marți, 3 august vor protesta și polițiștii de frontieră de la aeroportul Heathrow.
„Femeile și responsabilii de îngrijire au fost afectați în mod deosebit de aceste schimbări, iar noul program de lucru a forțat personalul loial să renunțe la locul de muncă pentru a gestiona îngrijirea copiilor și angajamentele familiale. Noilor angajați li s-au refuzat cererile de lucru flexibil, în ciuda modificărilor legislative care permit angajaților să solicite în mod legal modificări permanente ale contractului lor din prima zi”, explică angajații, potrivit The Times.
S-ar putea ca din cauza grevelor să existe întârzieri semnificative și chiar anulări de zboruri.