Vezi ce zgomot ciudat a auzit un astronaut blocat în spațiu! Butch Wilmore l-a catalogat ca fiind unul ciudat, așadar a decis să contacteze sâmbătă prin radio centrul de control al misiunii din Houston, scrie The Guardian.

Ce zgomot ciudat a auzit un astronaut NASA? Specialiștii cred că știu răspunsul

Experții cred că sursa zgomotului pulsatoriu provine de la o buclă de feedback a difuzorului dintre stația spațială și Starliner.

„Am o întrebare despre Starliner. Se aude un zgomot ciudat prin difuzor… Nu știu ce îl produce”, a spus bărbatul.

Nu ar fi de altfel primul astfel de zgomot straniu. Dacă sunteți curioși, puteți să-l auziți aici.

„Un sunet pulsatoriu de la un difuzor din nava spațială Starliner a Boeing auzit de astronautul NASA Butch Wilmore la bordul Stației Spațiale Internaționale a încetat. Feedback-ul de la difuzor a fost rezultatul unei configurații audio între stația spațială și Starliner. Sistemul audio al stației spațiale este complex, permițând interconectarea mai multor nave spațiale și module, și este obișnuit să apară zgomot și feedback”, a scris NASA pe platforma X.

Imagine cu Butch Wilmore și Suni Williams. „Sursă: X”

NASA a anunțat în urmă cu o săptămână că, din cauza incertitudinilor legate de capacitatea de zbor a avionului Starliner, acesta se va întoarce acasă fără echipajul său format din Wilmore și Suni Williams. Nava va ajunge pe Pământ pe data de 6 septembrie, conform ArsTechnica, iar echipajul său va trebui să mai stea în spațiu până în februarie anul viitor. La finalul lunii septembrie Crew Dragon va fi lansată pentru ei.

Cei 2 astronauți trebuiau să stea doar o săptămână în spațiu, însă din cauza unor probleme tehnice, precum scurgerea heliului și defectare propulsoarelor, șederea lor a fost prelungită.