Dacă până acum te întrebai cum să speli adidașii albi, iar aceștia să arate ca noi, ei bine, mai jos vei găsi câteva trucuri. Dacă la unele produse nici nu te-ai fi gândit, acum vei putea să le încerci și să rămâi uimit.
Poți să împărtășești și cu prietenii aceste sfaturi, iar ei cu siguranță îți vor mulțumi pentru ajutor.
10 sfaturi despre cum să speli adidașii albi
1. Pasta de dinți – Acest truc a devenit viral pe internet, mai multe persoane încercând să-și facă ca noi adidașii. Nu trebuie decât să puneți puțin produs, iar mai apoi să insistați acolo unde sunt pete, potrivit USA Today.
2. Detergent de vase – Nu trebuie decât să puneți puțin produs pe o cârpă umedă.
3. Amidonul de porumb – Și acesta poate fi un ingredient minune, mai ales dacă v-a căzut ceva uleios pe adidași, mai scrie sursa citată mai sus. Pentru a acționa așa cum trebuie, praful trebuie lăsat câteva ore pe zonele cu probleme, iar mai apoi îl puteți îndepărta.
4. Bicarbonatul de sodiu amestecat cu oțet: Tot ce trebuie să faceți este să amestecați 3 linguri de bicarbonat de sodiu cu 1 lingură de oțet alb. Apoi, frecați cu o perie adidașii, nu înainte de a lăsa puțin pasta obținută să acționeze în profunzime, scrie bhg.com.
5. Folosiți o radieră magică pentru marginile adidașilor sau tenișilor. Această invenție chiar funcționează, mai ales dacă aveți zgârieturi.
6. Apă micelară – Având în vedere că acest produs este special conceput pentru demachiere și îndepărtarea murdăriei, ea poate da rezultate foarte bune și în cazul adidașilor. Puteți să puneți direct, fie mai întâi pe o cârpă uscată cu care să și frecați, menționează Better Homes.
7. Înălbitorul – Dacă totuși petele de murdărie nu se duc, puteți folosi această soluție. Puteți să pulverizați cu un spray, dacă vă este mai ușor. El poate fi folosit și pentru șireturi.
8. Hârtie igienică înmuiată în apă – Unii spun că acest truc este ideal, mai ales pentru petele galbene. Va trebuie doar să înmuiați mai multe bucăți de hârtie în apă și să le înfășurați în jurul încălțămintei. Mai apoi, trebuie să lăsați totul la uscat peste noapte.
9. Spălarea lor în mașina de spălat. De multe ori însă această metodă îi deteriorează, așadar fiți foarte atenți.
10. Sucul de lămâie poate fi și el ideal, însă doar pe încălțămintea din pânză. El va îndepărta rapid murdăria.