Te-ai gând vreodată cum ar arăta sfârșitul lumii sau când va avea loc? Ei bine, dacă da, află că un cercetător a publicat p carte despre cum ar putea avea loc sfârșitul lumii. Aceasta a fost scoasă la iveală recent, după ce ani de zile a fost clasifică de CIA. Iată cine este cel care a scris-o și ce informații au fost ascunde ani la rând!

Un cercetător a publicat o carte despre cum ar putea avea loc sfârșitul lumii

Chan Thomas, fost angajat al Forțelor Aeriene ale SUA, cercetător UFO și medium autoproclamat a scris, în 1966, “Povestea lui Adam și Eva”. Publicarea a fost, însă, oprită de CIA. Aceasta a ajuns să fie declasificată discret abia în anul 2013. Totuși, a rămas ascunsă în baza de date a CIA până de curând.

În lucrarea cu pricina, cercetătorul a vorbit despre sfârșitul lumii și când ar putea avea loc acesta. El s-a bazat pe data estimativă la care ar fi avut loc potopul biblic al lui Noe. Ei bine, Thomas a susținut că la fiecare 6.500 de ani, Pământul este lovit de o catastrofă mare, de amploare biblică. De la ultima catastrofă, mai exactă cea din Cartea Genezei se pare că ar fi trecut chiar 6.500 de ani, lucru care este dovedit de rămășițe arheologice. Acesta susține că următoarea catastrofă este iminentă.

Thomas a vorbit și despre cum va arăta acest sfârșit al lumii. Acesta este de părere că va fi haos pe toată planeta, provocat de schimbările bruște și drastice pe care le va suferi câmpul magnetic al Pământului. Cartea cercetătorului a creat mare vâlvă și a stârnit o mulțime de controverse.

Oamenii de știință spun că este nevoie de dovezi pentru a susține asemenea afirmații, care ar putea crea panică pentru toată lumea.

„Este pur și simplu regretabil că aceste lucruri sunt puse în circulație. Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare.

Și nu există dovezi și nu există știință și nu există fizică în spatele oricăror afirmații legate de schimbarea câmpului magnetic asociată cu schimbările climatice”, a spus Martin Mlynczak, un cercetător principal la NASA Langley Research Center, pentru The Verge.

De ce cartea a fost clasificată?

Motivele pentru care cartea cu Chan Thomas a fost clasificată nu sunt clare. Potrivit unora, agenția s-ar fi temut că lucrarea ar fi provocat panică în masă sau că ar fi fost dezvăluite informații privind cercetări guvernamentale secrete.

În perioada activității pe care a desfășurat-o la compania aerospațială închisă McDonnell Douglas, Thomas avea legături cu proiecte clasificate. Acesta făcea parte dintr-o mică echipă de cercetători pentru a investiga rapoarte de OZN-uri.

sfarsitul lumii, apocalipsa, carte
Sfârșitul lumii Sursă: fotografie generată de DALL-E

Ce informații apar în cartea lui Thomas?

Primul capitol se numește “Următoarea catastrofă”. Acesta începe cu “Ca și Noe acum 6.500 de ani… Ca și Adam și Eva acum 11.500 de ani… Și aceasta va veni, de asemenea…”. Deschiderea trimite cu gândul că o altă catastrofă poate avea loc în orice moment.

Thomas și-a început relatarea despre apocalipsă cu distrugerea Californiei. Vânturile “cu puterea a o mie de armate” vor distruge totul în fața lor cu “bombardamentele lor supersonice”. Tsunami-ul din Pacific va îneca orașele Los Angeles și San Francisco “ca și cum ar fi doar grăunțe de nisip”.

Întreaga America de Nord va fi cuprinsă de aceste dezastre “în trei ore”, după cum a scris Thomas. Între timp, un cutremur va crea simultan fisuri masive în pământ. Acestea vor permite magmei să ajungă la suprafață.

Niciun continent nu va scăpa de dezastru, iar fiecare dintre ele va sfârși într-un mod ușor diferit. În cea de-a șaptea zi, “furia oribilă s-a terminat”, iar planeta va fi complet schimbată.

„Bazinul Golfului Bengal, chiar la est de India, este acum la Polul Nord. Oceanul Pacific, chiar la vest de Peru, este la Polul Sud”, a mai menționat Thomas. Groenlanda și Antarctica vor fi aruncate către ecuator, iar “calota lor glaciară se dizolvă nebunește în căldura tropicală”.

„Într-o fracțiune de zi, toate urmele civilizației dispar, iar marile orașe — Los Angeles, San Francisco, Chicago, Dallas, New York — nu sunt decât legende. Abia o piatră rămâne acolo unde milioane de oameni au umblat cu câteva ore înainte, a mai scris el.