Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului ne avertizează că se poate forma un Tsunami în Marea Neagră, din cauza activității seismice. Un astfel de fenomen a afectat România în anul 1901.
România poate fi afectată de un tsunami
Anual, pe 5 noiembrie, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională de Conștientizare asupra Fenomenului Tsunami. Deși România nu a fost afectată în ultima vreme de un astfel de fenomen, există riscul să se formeze oricând, din cauza cutremurelor subacvatice.
Citește și: Surpriză meteo în noiembrie. Pregătește-te pentru schimbări drastice în următoarele săptămâni!
Documente istorice atestă cel puțin 22 de evenimente de tip Tsunami în Marea Neagră. Cel mai recent și mai puternic a avut loc în 1901. Un cutremur de 7,2 grade a generat valuri de aproximativ 4 metri înălțime, afectând coasta de sud a Mangaliei.
„Cutremurul din Marea Egee de pe 30 octombrie 2020, care a generat un mini-tsunami şi a inundat orașul Izmir şi portul Samos. Astfel de fenomene pot apărea oriunde pe continent unde există activitate seismică.
Deși România nu este o țară cu o istorie recentă de tsunami-uri devastatoare, este expusă acestui risc, din cauza activității seismice din Marea Neagră.
La 31 martie 1901, un cutremur de 7,2 Mw în zona Shabla a provocat un tsunami major, cu valuri de aproximatix 4 metri înălţime, care au distrus coasta de sud a Mangaliei și satele din apropiere. Prin intermediul Observatorului Seismologic Dobrogea din Eforie, centru de monitorizare a tsunami-urilor pentru regiunea de coastă, INCDFP se implică activ în prevenirea și monitorizarea tsunami-urilor.”, a transmis Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, potrivit realitatea.net.
Primul sistem de avertizare în caz de tsunami în Marea Neagră a fost implementat și instalat în 2013, în cadrul proiectului MARINEGEOHAZARDS. Acesta reprezintă o colaborare între Institutul Național de Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar), Institutul de Oceanologie și Institutul Geologic al Academiei Bulgare de Științe.
Impactul Fenomenului Tsunami la nivel global
De-a lungul ultimului secol, peste 260.000 de persoane și-au pierdut viața în 58 de evenimente globale, fiind adesea declanșate de cutremure subacvatice, erupții vulcanice sau alunecări de teren.
Unul dintre cele mai devastatoare fenomene a avut loc pe data de 26 decembrie 2004. Un cutremur produs în Oceanul Indian a provocat un tsunami uriaș care a afectat 14 țări, iar 230 000 de persoane şi-au pierdut viața.
„Anual, la data de 5 noiembrie, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională de Conștientizare asupra Fenomenului Tsunamiului. Este un moment important pentru a reflecta asupra impactului devastator al acestor fenomene naturale și asupra măsurilor de prevenție și educare a populației.
De-a lungul ultimului secol, tsunami-urile au provocat moartea a peste 260.000 de persoane în 58 de evenimente globale, fiind adesea declanșate de cutremure subacvatice, erupții vulcanice sau alunecări de teren”, a mai transmis Institutul.
Tsunami-uri recente în lume
Tsunami-ul din Indonezia a fost provocat în 2018 de o alunecare de teren submarin. A lovit strâmtoarea Sunda, între insulele Java și Sumatra. Valurile au atins înălțimi de până la 5 metri, provocând pagube semnificative și sute de victime.
Tot în 2018, un cutremur puternic a generat un tsunami în Papua Noua Guinee, care a afectat zonele de coastă și a provocat pierderi de vieți omenești.
Unul dintre cele mai devastatoare tsunami-uri din istorie a lovit Japonia în martie 2011, provocat de un cutremur de 9,1 grade. Valurile uriașe au distrus centrale nucleare, au provocat un dezastru nuclear și au cauzat mii de victime.
Un cutremur de 8,8 grade a lovit Chile în 2010, generând un tsunami care a afectat coasta Pacificului a Americii de Sud.
Pe data de 29 septembrie 2009 a avut loc un seism cu magnitudinea de 8 grade, pe insulele Samoa de Vest, Tonga și Samoa americană. Aproape 200 de persoane și-au pierdut viața.