Concentrează-te și rezolvă acest test grilă pentru admiterea la Facultatea de Psihologie și Științele Educației! Acesta nu este deloc complicat, mai ales dacă te-ai pregătit cu ceva timp înainte.

Vezi ce rezultat obții la final!

Test grilă

1. Expresivitatea comunicării se realizează:

a. doar în cadrul limbajului oral, în toate formele sale

b. atât în limbajul oral, cât şi în cel scris

c. în cadrul limbajului oral, dar numai în dialog şi colocviu

 

2. Un adolescent care afirmă că are nevoie de un computer performant, își exprimă o trebuință:

a. a cărei nesatisfacere îi periclitează în mod cert integritatea fizică

b. imposibil de satisfăcut

c. secundară (dobândită)

 

3. Rezultatele școlare ale Anei sunt bazate pe nevoia de a ști, de a cunoaște, pe curiozitatea pentru nou, complex, schimbare. Forma motivației care stă la baza acțiunilor sale este:

a. lingvistică

b. cognitivă

c. volitivă

 

4. Ieri am văzut un pui de urs la o grădină zoologică, iar azi pot să-mi reprezint acel pui de urs mergând prin pădurea de la marginea satului, deoarece reprezentarea acestuia:

a. poate fi desprinsă de contextul spațio-temporal în care a avut loc percepția

b. simbolizează însușiri concrete, intuitive de formă, mărime, culoare

c. se formează în prezența acțiunii obiectului asupra analizatorilor

Imagine reprezentativă pentru un psiholog. „Sursă: Fotografie generată de AI”

5. Caracteristic uitării este faptul că:

a. este generată exclusiv de nevoia eliminării informațiilor eronate

b. este prin excelenţă un fenomen negativ, eliminând informaţii necesare

c. are atât un caracter pozitiv, cât şi un caracter negative

 

6. În primele zile de școală, Cristian depunea un efort considerabil pentru a se concentra la orele de curs, dar după un timp a reușit să facă acest lucru cu ușurință, pentru că și-a format atenția:

a. postvoluntară

b. involuntară

c. afectivă

 

7. Printre vectorii pozitivi (creativi) se regăsesc:

a. lipsa unor interese adecvate, conformism intelectual, încăpățânarea

b. curiozitatea, nivel ridicat de aspirații, motivația extrinsecă

c. motivația intrinsecă, interesele puternice, încrederea în forțele proprii

 

8. Structura motivaţională de maximă generalitate, ce cuprinde ansamblul ideilor şi teoriilor despre om, natură şi societate, este:

a. concepţia despre lume şi viaţă

b. motivul

c. convingerea

 

9. Clasificarea atenţiei în atenţie involuntară, voluntară şi postvoluntară are drept criteriu:

a. direcţia principală de orientare a atenţiei

b. gradul de generalitate

c. prezenţa sau absenţa voinței

 

10. Forma atenției neintenționată, spontană, declanșată de stimuli externi sau interni, este reprezentată de atenţia:

a. voluntară

b. involuntară

c. pozitivă

Rezolvări test grilă

1. b

2. c

3. b

4. a

5. c

6. a

7. c

8. a

9. c

10. b