Ziua îndrăgostiților este un prilej pentru a-ți exprima sentimentele și pentru a surprinde persoana iubită cu mesaje, o flori sau un cadou inedit. Iată câteva idei de Felicitări de Valentine’s Day!
Mesaje romantice de Ziua îndrăgostiților
În fiecare an, pe data de 14 februarie, cuplurile din întreaga lume sărbătoresc Valentine’s Day. Pentru a marca această zi specială, oamenii obișnuiesc să ofere flori, ciocolată, dar și alte cadouri alese cu atenție. Mai mult decât atât, încă din cele mai vechi timpuri, îndrăgostiții oferă felicitări cu declarații de dragoste. Iată câteva idei de mesaje romantice, pe care le poți transmite jumătății tale!
Felicitări de Valentine’s Day pentru El
„De Ziua îndrăgostiților, aș vrea să îți spun că te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte! Ești o persoană specială și mă bucur că faci parte din viața mea! Te iubesc!”
„Fie ca această zi specială să îți aducă zâmbetul pe buze și fericire în suflet! Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine!”
„De Valentine’s Day aș vrea să îți mărturisesc că dragostea mea pentru tine este din ce în ce mai mare! Aștept cu nerăbdare să ne revedem și îmi doresc ca dorințele noastre să devină realitate! Te iubesc!”
„Dragul meu soț, aș vrea să îți spun că te iubesc în fiecare zi din viața mea și sunt fericită că am ales să îți fiu alături pe vecie! Ești un om minunat!”
„Dragostea ta e cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată! Fie ca această zi să îți aducă fericire și amintiri de neuitat!”
„De când ai apărut în viața mea, fericirea are alt sens. Ești o persoană minunată și mă bucur că mă trezesc în fiecare dimineață alături de tine!”

Felicitări de Valentine’s Day pentru Ea
„Draga mea, aș vrea să îți mărturisesc în scris că te iubesc așa cum nimeni nu a știut să iubească vreodată! Ești universul meu și mă bucur că suntem împreună!”
„De Valentine’s Day aș vrea să îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine! Ești o soție perfectă, o mamă iubitoare, o prietenă de nădejde! Te iubesc!”
„Fie ca această zi să fie una memorabilă pentru noi, soția mea! Îți mulțumesc pentru toate amintirile frumoase și pentru fericirea pe care mi-o oferi necondiționat!”
Citește și: Ce flori să oferi de Valentine’s Day în funcție de zodia persoanei iubite? Fecioara adoră margaretele
„De ziua îndrăgostiților, aș vrea să îți mulțumesc pentru toate clipele minunate pe care le trăiesc lângă tine! Te iubesc necondiționat!”
„Astăzi este o zi specială pentru noi. Ai apărut în viața mea atunci când mă așteptam mai puțin și mi-ai demonstrat că iubirea nu are limite. Mă bucur că pășim împreună pe același drum! Te iubesc, draga mea!”