Una dintre destinațiile preferate ale românilor este din nou în pericol, așadar iată harta cu zonele afectate de incendii în Grecia! Țara se confruntă cu primul val de căldură al verii, așadar odată cu el au apărut și problemele.

Spre exemplu, miercuri și joi temperaturile au atins undeva la 43 de grade Celsius în unele părți, potrivit Aljazeera. De asemenea, mai multe școli primare și grădinițe din întreaga țară au fost închise timp de 2 zile din cauza căldurii extreme. Și Ministerul Culturii a anunțat că toate obiectivele turistice se vor închide de la ora 12 până la ora 17, iar cei care au bilete le vor putea folosi în afara acestor ore.

Pentru vineri, 14 iunie autoritățile au emis o avertizare de pericol de incendiu.

Imagine reprezentativă pentru un incendiu în Grecia. „Sursă: Fotografie generată de AI”

Harta cu zonele afectate de incendii în Grecia

Potrivit hărții de prognoză a pericolului de incendiu publicată de Agenția de Protecție Civilă, mai multe zone sunt considerate a fi expuse unui risc foarte ridicat de incendii. Ele au fost încadrate la nivelul portocaliu. Acestea sunt Attica, Grecia Centrală (Viotia, Fthiotida, Fokida), Peloponezul (Corinthia și Argolida), Tesalia (Magnesia) și Creta (Iraklio, Rethymno și Chania).

Imagine cu harta incendiilor din Grecia în anul 2024. „Sursa: Protecția Civilă Grecia”

Joi, 13 iunie flăcările au izbucnit în satul Viotia.  Mai mulți pompieri și un elicopter au mers în zonă pentru a înlătura pericolul. În total 44 de incendii au luat cu asalt Grecia în ultimele 24 de ore, notează CNN. Date fiind aceste condiții, autoritățile au decis să ia măsuri drastice și au interzis circulația vehiculelor și camparea în pădurile unde este risc de incendiu. De asemenea, le-a spus locuitorilor să fie foarte atenți la lucrurile pe care le lasă în bătaia soarelui.

Totodată, i-a rugat să urmărească știrile și conturile oficiale ale Serviciului de Pompieri, Facebook și Twitter. În cazul în care observă un incendiu, trebuie să anunțe imediat Serviciul de Pompieri formând numărul 199.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că temperaturile sunt foarte ridicate.

Anul trecut Grecia a trecut printr-o vară la fel de toridă. Atunci, zone precum insulele Thassos, Limnos, Lesvos, Lefkada, Samothtraki, Evia au fost grav afectate. Chiar și pompieri din țară au fost trimiși acolo pentru a ajuta la stingerea focarelor.