Dispariția avocatei Elodia Ghinescu a fost dispariția care a cutremurat România la începutul anilor 2000. După ani întregi de cercetări, nici până în ziua de astăzi nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu aceasta. Soțul ei, principalul suspect privind dispariția ei a petrecut mulți ani în spatele gratiilor, iar în urmă cu puțin timp a fost eliberat.

Dispariția care a cutremurat România

Elodia Ghinescu era o femeie de succes și conducea un birou de avocatură pe vremea când l-a cunoscut pe Cristian Cioacă, cel care i-a devenit soț. Cei doi s-au căsătorit în anul 2004 și au împreună un copil care s-a născut un an mai târziu. Deși părea că lucrurile merg foarte bine între ei, s-a dovedit că nu era așa.

În noaptea de 29 spre 30 august 2007, se pare că cei doi ar fi avut mai multe discuții conflictuale. Aceștia s-ar fi acuzat unul pe altul de infidelitate și au adus în discuție și varianta de a divorța. Potrivit anchetatorilor, acela ar fi fost momentul când Cristian Cioacă i-ar fi aplicat soției sale mai multe lovituri care s-ar fi soldat cu moartea acesteia.

Abia pe 5 septembrie 2007, polițistul a anunțat oficial dispariția Elodiei. Ce a urmat după a fost o mare avalanșă de cercetări, declarații și de presupuneri. Luni la rând, trupul neînsuflețit al avocatei a fost căutat fără încetare, însă nu a fost găsit nici până în ziua de astăzi. Anchetatorii au susținut că Cristian Cioacă a fost cel care a manipulat și ascuns trupul soției sale în așa fel încât nimeni să nu îl găsească.

Chiar dacă a vrut să scape, fostul polițist nu a reușit. Acesta a fost considerat singurul vinovat de moartea soției sale așa că a fost arestat în anul 2014 și condamnat la 15 ani și 8 luni de detenție. Acesta a fost eliberat anul trecut.

disparitie, elodia, caz neelucidat
Elodia Ghinescu Sursă foto: Facebook

Ce declarau anchetatorii la vremea respectivă?

Anchetatorii au dezvăluit, la vremea respectivă, cum Cristian Cioacă ar fi ascuns urmele crimei.

„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007.

Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului”, spuneau procurorii la vremea respectivă.

Cristian Cioacă ar fi fost obsedat de soția lui

Nu cu mult timp înainte ca fostul polițist să fie eliberat din închisoare, ar fi apărut zvonuri cum că acesta era cu gândul tot la cea care i-a fost soție. Se pare că acesta dormea cu poza Elodiei sub pernă, lucru care a fost confirmat de colegii lui de celulă. Avocata familiei Ghinescu a dezvăluit la vremea respectivă că este de părere că Cioacă nu avea regrete privind moartea soției sale. Aceasta a susținut că, dacă ar fi regretat, s-ar fi gândit la fiul lor. Băiatul a rămas fără mamă la o vârstă fragedă și nu are niciun mormânt la care să o poată vizita. Pe lângă asta, se pare că cel mic ar fi fost în casă în seara în care mama lui a fost ucisă.

„Eu nu știu de acest lucru, părerea mea e că nu a dormit cu această fotografie a Elodiei la cap. Nu cred că are niciun regret, spunea. Dacă avea regrete și dacă se gândea la copilaș, pentru că mama copilului nu are un mormânt.

Dacă Cristian Cioacă avea cel mai mic regret și se gândea și la copil, să poată să meargă la mormânt, să poată să-i aprindă o lumânare, să-i aducă o floare. Atunci spunea ce a făcut cu trupul Elodiei, cu rămășițele…

Dumnealui nu a avut niciun regret din toate aceste lucruri. Nimic din comportmanetul lui Cristian Cioacă nu a dat dovadă, nu a arătat că ar avea cel mai mic regret”, declara atunci Crina Radu pentru WOWbiz.ro.