Potrivit unui nou contract colectiv de muncă, salariile la Metrorex vor crește de la 1 ianuarie 2025, pentru toți angajații. Iată ce alte beneficii au fost stabilite!

Salariile la Metrorex vor fi mai mari din 2025

Metrorex a semnat un nou contract colectiv de muncă, după ce sindicaliștii de la metrou au anunțat zilele trecute că vor intra în grevă. Potrivit acestuia, salariații vor primi mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025.

Mai exact, compania va oferi 1.050 de lei în plus pentru fiecare angajat, indiferent de funcția ocupată. Mai mult decât atât, se acordă un premiu la pensionare și derogări la ocuparea posturilor de conducere.

Salariații care se pensionează vor primi un premiu egal cu 3 salarii de bază lunare brute din luna pensionării.

Citește și: Salariul minim pe economie crește de la 1 ianuarie 2025. Peste 1,8 milioane de români vor primi mai mulți bani

„Se acordă o majorare salarială, în cuantum de 1050 lei/salariat, aplicată la salariul de bază lunar brut, majorare care se va acorda odată cu aprobarea sursei de finanțare privind creșterea veniturilor proprii necesară acoperirii acestei majorări salariale, începând cu data de 01.01.2025, cu respectarea legislației în vigoare”, se arată în documentul obținut de Club Feroviar.

Metrou în stație
Stație de metrou. Imagine generată de IA/DALL-E

Alte schimbări menționate în noul contract colectiv de muncă

Noul contract colectiv de muncă de la Metrorex prevede derogări pentru promovarea în funcție, grad profesional, categorie sau pentru admiterea la un curs de calificare sau recalificare.

Funcțiile de șef de birou, referent-achiziții şi şef tură informatic vor fi eliminate din toate anexele. Funcţia de curier a fost încadrată la muncitori necalificați.

De asemenea, se acordă spor de metrou și pentru angajații care lucrează la suprafață: „Activitatea de intervenție operativă și exploatare – vagon intervenție – Toate funcțiile şi meseriile din cadrul Depoului Pantelimon şi Depoului Berceni sporul de metrou se va corecta în sensul respectării prevederilor Anexei 2 din CCM 2023/2024, respectiv în procent de 40%”, se arată în document.

Citește și: Pensiile cresc din nou, dar nu pentru toată lumea! Cine nu va primi bani de la 1 ianuarie 2025?

Noul Contract colectiv de muncă are valabilitate un an și a intrat în vigoare la data de 1 Decembrie 2024. Acesta poate fi modificat prin negocieri, în cazul în care apar schimbări legislative sau necesităţi obiective.