Conclavul pentru alegerea unui nou Papă începe pe 7 mai 2025. La scurt timp după moartea lui Papa Francisc urmează să fie ales un nou conducător al bisericii. Iată ce presupune acest proces!

Conclavul pentru alegerea unui nou Papă începe pe 7 mai 2025

Pregătirile pentru alegerea noului Suveran Pontif sunt în plină desfășurare. Capela Sixtină a fost închisă pentru public, urmând să găzduiască procesul de vot, o tradiție veche de două milenii. Conform regulilor, conclavul trebuie să înceapă la cel puțin 15 zile și cel mult 20 de zile după decesul unui Papă, interval în care are loc perioada oficială de doliu.

În prezent, 135 de cardinali cu drept de vot sunt eligibili să participe, iar toate buletinele vor fi arse după fiecare tur de scrutin. Totuși, nu este clar dacă vor fi prezenți toți. În cadrul conclavului, pentru alegerea noului Papă este necesară obținerea a două treimi din voturile exprimate, iar fumul alb care se va ridica deasupra Capelei Sixtine va anunța alegerea noului lider al Bisericii Catolice, relatează observator.ro.

papa, conclav, biserica
Biserică Sursă: fotografie generată de DALL-E

Cardinalii cu cele mai mari şanse

Printre principalii favoriți pentru succesiunea Papei Francisc se numără cardinalul italian Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului din 2013. Alte nume vehiculate sunt Matteo Zuppi, Pierbattista Pizzaballa, Péter Erdő, Fridolin Ambongo și Luis Antonio Tagle. În ultimele zile, cardinalii au participat la congregațiile generale – întâlniri pregătitoare în care discută starea Bisericii și profilul viitorului Papă. Mulți dintre ei nu se cunosc personal.

Papa Francisc a încetat din viață luni, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Peste 400.000 de oameni i-au adus un ultim omagiu la funeraliile organizate în Piața Sfântul Petru din Vatican.

Sursă: click.ro