John Tinniswood este în momentul actual cel mai bătrân om din lume. Bărbatul are vârsta de 111 ani și locuiește în Anglia. Iată care este povestea lui și cum a ajuns la această vârstă remarcabilă!
Cine este cel mai bătrân om din lume
Bărbatul s-a născut în anul 1912, în același an în care Titanicul s-a scufundat. Conform spuselor sale, nu a făcut nimic special pentru a ajunge la 111 ani și consideră că este doar noroc.
După ce Gisaburo Sonobe, în vârstă de 112 ani, care a fost nominat pentru cel mai bătrân om din lume, s-a stins din viață pe data de 31 martie, John Tinniswood i-a luat locul și a obținut acest titlu.
„Ori trăiești mult, ori trăiești puțin, și nu poți face mare lucru în această privință”, a mărturisit bărbatul, conform Guinness World Records.
John Tinniswood s-a născut în Liverpool și în momentul actual este străbunic. Acum locuiește într-un azil din Southport și nu îl deranjează absolut deloc că a primit premiul pentru cel mai bătrân om.
„Pentru mine nu contează”, a spus el. „Nu contează deloc. O accept așa cum este”, a mai spus acesta.
Din momentul în care a împlinit vârsta de 100 de ani, acesta a avut onoarea să primească o felicitare de ziua lui chiar de la Regina Elizabeta a II-a. Se pare că diferența de vârsta dintre cei doi era de 14 ani, el fiind mai mare.
„Întotdeauna faceți tot ce puteți, fie că învățați ceva, fie că învățați pe cineva. Dați tot ce aveți mai bun. Altfel, nu merită să te deranjezi cu asta”, a mai spus acesta.
Conform spuselor bărbatului, în fiecare vineri este răsfățat la azilul în care locuiește acum și mănâncă pește.
„Mănânc ceea ce îmi dau și toți ceilalți. Nu am o dietă specială. Dacă bei prea mult, dacă mănânci prea mult, dacă te plimbi prea mult, dacă faci prea mult din orice, vei avea de suferit în cele din urmă”, a mai adăugat acesta.
Bărbatul este independent la 111 ani
Faptul că are 111 ani nu este un impediment pentru el, deoarece majoritatea lucrurilor le face singur. Se pare că nu are nevoie de ajutorul nimănui pentru a se ridica din pat sau pentru a fi la curent cu ultimele știri.
De-a lungul vieții sale a trăit multe experiențe și a văzut lucruri despre care unii dintre noi doar am citit. Acesta a trăit în ambele războaie mondiale, iar mai presus de atât, a fost singurul veteran de sex masculin care a scăpat cu viața din cel de-al Doilea Război Mondial.
„Lumea, în felul ei, este mereu în schimbare. Este un fel de experiență continuă… Devine puțin mai bună, dar nu atât de mult încă. Merge pe drumul cel bun„, a mai adăugat acesta, după ce a fost întrebat cum s-a schimbat lumea de-a lungul anilor.
Bărbatul care a trăit cel mai mult a fost Jiroemon Kimura din Japonia, care a ajuns la vârsta de 116 ani și 54 de zile, iar în anul 2013 s-a stins din viață.
Iar dacă vorbim despre cea mai bătrână femeie din lume, care trăiește și în prezent, aceasta a fost Maria Branyas Morera din Spania, care a împlinit în urmă cu puțin timp 117 ani.