Mulți habar nu au, însă pe data de 20 septembrie 2024 este sărbătorit Sfântul Eustatie. Tot vineri este prăznuită și soția sa, Teopista, dar și cei doi fii, Agapie şi Teopist. Se spune că Sfinții Părinți te ajută să îți întemeiezi o familie binecuvântată și să treci cu bine peste încercările vieții.

Curiozități despre viața sfântului sărbătorit pe 20 septembrie 2024

Sfântul Mare Mucenic a fost general peste oști la Roma, pe vremea împăratului Traian, el remarcându-se prin grija pe care o acorda celor săraci, scrie Calendar Ortodox. Într-o zi la vânătoare el a gonit un cerb, așadar Domnul l-a răsplătit dându-i numele de Eustatie. Armata romană a ieșit învingătoare, fiind condusă de el, iar la un moment dat, pentru că a refuzat să aducă jertfe a fost aruncat la fiare împreună cu toată familia. Trupurile lor însă nu au ars, fiind scoase întregi.

Imagine reprezentativă pentru o icoană cu Sfântul Eustatie și familia sa. „Sursă: Doxologia”

Moaștele lor au fost duse la Biserica Iancu Vechi – Mătăsari din București în anul 1840. Tot în această zi are loc și pomenirea Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul, informează sursa citată mai sus.

Rugăciunea Sfântului Eustatie

Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine Doamne, că ai căutat spre smerenia mea şi nu m-ai dat în mâinile vrăjmaşilor, ci ai mântuit din nevoi sufletul meu. Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi dureros îi este să iasă din acest ticălos şi spurcat trup al meu.

Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine şi să-l împiedice întru întuneric, pentru păcatele făcute de mine cu neştiinţa şi cu ştiinţa în viaţa aceasta, milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei străluciţi şi luminaţi. Dă slavă numelui Tău celui sfânt şi cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată. Când mă vei judeca, să nu mă apuce pe mine mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă arunce pe mine, păcătosul, în adâncul iadului; ci stai lângă mine şi-mi fii mântuitor şi sprijinitor; pentru că muncile acestea trupeşti veselie sânt robilor Tăi. Miluieşte, Doamne, sufletul meu cel întinat cu patimile vieţii acesteia, şi curat pe el prin pocăinţă şi mărturisire îl primeşte, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.

Amin.