În fiecare an sunt organizate diferite evenimente de Ziua Unirii Principatelor Române, în orașele mari ale țării. Iată ce manifestări vor avea loc pe 24 ianuarie 2025!
Evenimente de Ziua Unirii Principatelor Române
București
De Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 09:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală și, la momentul liturgic rânduit, vor fi pomeniți Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliții Nifon Rusăilă al Țării Românești și Sofronie Miclescu al Moldovei, precum și toți făuritorii Unirii Principatelor Române.
La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de cuvântul ierarhului slujitor, potrivit basilica.ro.
În perioada 23 – 25 ianuarie 2025 se va desfășura Târgul de Ziua Unirii Principatelor Române, în curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Vizitatorii se pot bucura de o varietate de produse tradiționale, din toate colțurile țării.
Ploiești
Primăria Ploiești a anunțat că ceremoniile dedicate Zilei Unirii Principatelor Române vor avea loc vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 12.00, pe esplanada de la sediul Primăriei Ploiești.
Programul constă în ceremonialul salutării drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, alocuțiuni, depuneri de flori la bustul domnitorului Al. I. Cuza. La final se va organiza și „Hora Unirii”.
Alba Iulia
Iată care este programul activităților organizate la Alba Iulia, de Ziua Unirii Principatelor Române în Piața Cetății, Esplanada Sălii Unirii!
- 09.50 – 10.00: Primirea invitaților;
- 10.00 – 10.03: Intonarea Imnului Național al României;
- 10.03 – 10.10: Slujbă religioasă în amintirea făuritorilor Unirii din 1859;
- 10.15 – 10.20: Alocuțiune privind semnificația zilei;
- 10.20 – 10.30: Hora Unirii, interpretată de fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia.
Iași
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Iași, programul manifestărilor pentru 24 ianuarie este următorul:
10:30 – 10:45: Moment artistic susținut de actori despre semnificația Unirii Principatelor Române
10:45 – 11:00: Intrarea în dispozitiv a Gărzii de Onoare și a Muzicii Militare
11:00 – 11:50
- Intonarea Imnului Național
- Te Deum, cuvinte de binecuvântare din partea reprezentanților Bisericii Ortodoxe
- Române și ai Bisericii Catolice. Depuneri de coroane la ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza
11:50 – 12:10
- Pregătirea dispozitivului de defilare
- Defilarea detașamentelor militare și a gărzii de onoare
- Survol aerian asigurat de Baza 95 Aeriană Bacău și Unitatea Specială de Aviație a Ministerului Afacerilor Interne (în funcție de condițiile meteorologice)
12:10 – 12:20: Hora Unirii
12:30
- Masa tradițională (plăcinte „poale’n brâu”, ceai)
- Deplasarea oficialităților la Mănăstirea „Trei Ierarhi” pentru depunerea de coroane la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza
12:30 – 14:00: „Noi suntem români” – Spectacol de muzică populară susținut de Ansamblul Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași
18:00 – 19:00: Retragerea cu torțe a militarilor din Garnizoana laşi și a forțelor Ministerului Afacerilor Interne pe traseul Muzeul Unirii – Piaţa Unirii – Bulevardul și Pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii.

Cluj-Napoca
În Cluj-Napoca, evenimentele vor începe la ora 11:00, în zona bustului domnitorului Al. I. Cuza situat în scuarul CEC – B-dul 21 Decembrie 1989. Vor avea loc alocuțiuni, ceremonia religioasă și militară, dar și un spectacol cu efecte speciale de zi.
În Piața Unirii sunt organizate un Regal folcloric și concerte, după cum urmează:
De la ora 13:00: Mariana Gabrian Sfechiș, Mihaela Grindean, Adriana Irimieș, Mariana Morcan, Narcisa și Ana Georgeta Balla, Clubul Vedetelor – Muguri de folclor, Ioana Breda Morar, Florian Roșan, Maria Golban Șomlea, Amalia Chiper, Oana Bozga, Lucia Potra, Valeria și Traian Ilea, Ana Ilca Mureșan, Cristian Totpati, Sava Negrean Brudașcu, Ansamblul Folcloric Crăișorul, Ansamblul Folcloric Dor Transilvan, Aurel Tămaș, acompaniați de Orchestra Regal Transilvan.
La ora 19:30: Concert Compact.
Citește și: Zi liberă de la stat pe 24 ianuarie 2025! Ce semnificație are această sărbătoare
Evenimente organizate în Satu Mare
Manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române se vor desfășura pe Platoul din fața Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 10.00. Iată cum se vor desfășura:
- Prezentarea onorului de către Garda de Onoare, în semn de respect pentru valorile naționale.
- Intonarea Imnului Național al României.
- Oficierea serviciului religios.
- Alocuțiuni privind semnificația istorică a Zilei Unirii Principatelor Române – discursuri susținute de oficialități locale și invitații speciale, evocând importanța evenimentului din 1859 și contribuția Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
- Depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori – un omagiu adus Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la bustul acestuia.
- Defilarea Gărzii de Onoare.
- Hora Unirii.