Pur și simplu nu te aștepți să afli cât costă cea mai lungă croazieră din lume! Această durează 9 luni, iar facilitățile sunt uimitoare. Desigur, după cum bine știm vacanțele pe o croazieră nu sunt chiar pentru toată lumea, datorită faptului că ele ajung să fie și foarte costisitoare.
Cu toate astea, există cerere pentru astfel de vacanțe mai diferite, la bordul acestei nave putând urca 2.490 oameni.
Costurile pe care le implică sejurul
Oficial cea mai lungă croazieră din lume, Serenade of the Seas, în vârstă de 22 de ani își va duce pasagerii în jurul lumii și în peste 60 de țări pentru un total de 274 de zile, informează LadBible.
Printre nenumăratele opțiuni care sunt puse la dispoziția turiștilor, se află și varianta de doar nouă zile petrecute la bord. Dacă decideți că vreți să călătoriți 9 luni, atunci aici sunt incluse toate cele 8 minuni ale lumii. Acestea merită cu siguranță să fie văzute măcar o dată în viață. Acestea sunt:
- Marea Piramidă din Giza.
- Grădinile suspendate ale Semiramidei.
- Templul zeiței Artemis din Efes.
- Statuia lui Zeus din Olympia.
- Mausoleul din Halicarnas.
- Colosul din Rhodos.
- Farul din Alexandria
Desigur că și costurile sunt pe măsură, asta deoarece și facilitățile sunt diverse. Pasagerii primesc Wi-Fi, au incluse petreceri, spălarea rufelor și călătorii cu avionul la clasa business pentru a ajunge la destinația de plecare. Totodată, sunt incluse și pachete de băuturi alcoolice premium.
„Având în vedere tot ceea ce este inclus în tariful de 274 de nopți al croazierei Ultimate World Cruise, vă veți bucura de o ofertă incredibilă”, a declarat Royal Caribbean, conform sursei citate mai sus.
Cea mai ieftină este cabină începe de la prețul de 59.999 de dolari, adică 275113 lei. Dacă plata se va face integral, atunci se va obține o reducere de 10%, adică minus 6000 de dolari din suma inițială. Camera cu vedere la ocean ajunge la aproape 65.000 de dolari, adică 2980445 lei, de persoană.
Ce a spus o pasageră despre experiență?
Deja călătoria aceasta s-a făcut cunoscută și pe TikTok, acolo unde oamenii au început să adauge fel de fel de comentarii.
„Dacă banii nu ar fi o problemă, aș face această călătorie”, a scris cineva.
„Gândiți-vă la câți bani ați economisi dacă nu ați mai cumpăra benzină și alimente, precum și altele”, a mai adăugat un internaut.
O pasageră care a experimentat o astfel de vacanță a spus că totul a meritat 100%, chiar dacă unele obiectivele nu au putut fi văzute.