Cât ar costa Groenlanda dacă ar fi de vânzare? Această întrebare a fost tot mai des întâlnită, mai ales în America. Toate astea au venit după ce Donald Trump s-ar fi arătat interesat să o cumpere. Suma pentru această insulă este de-a dreptul colosală.
Cât ar costa Groenlanda dacă ar fi de vânzare?
Groenlanda nu este doar o insulă oarecare, aceasta are o valoarea importantă din punct de vedere al resurselor pe care le adăpostește. În anul 2019, Donald Trump a șocat pe toată lumea când a dezvăluit că ar vrea să o cumpere. Deși toată lumea a râs, ideea nu ar fi una chiar rea. Cu peste 70 de ani în urmă, în 1946, și președintele Harry Truman a oferit 100 de milioane de dolari pentru a achiziționa insula.
Această insulă se afla sub conducerea Danemarcei la momentul respectiv, astfel că aceștia au refuzat. Și în momentul actual, Danemarca susține că Groenlanda nu este de vânzare. Dar dacă ar fi, care ar fi prețul estimativ pentru ea?
David Barker, un dezvoltator imobiliar și fost economist la New York Fed, a făcut un experiment. Matematica lui a fost una care i-a șocat pe mulți. Acesta a estimat pentru publicația The New York Times că Groenlanda ar putea avea o valoare cuprinsă între 12,5 și 77 de miliarde de dolari.
Cumpărarea unui teritoriu de către o naţiune suverană de la alta poate părea o idee ciudată, dar acest lucru s-a întâmplat de multe ori în trecut. În 1917, Statele Unite au achiziționat de la Danemarca Insulele Virgine Americane pentru 25 de milioane de dolari în monede de aur, peste 600 de milioane de dolari în prezent.
Ce resurse ascunde Groenlanda?
Resursele naturale ale Groenlandei au ajuns în atenția cercetătorilor, mai ales după ce s-a speculat că gheața s-ar putea topi în totalitate în ceva ani. Odată ce gheața ar dispărea complet, resursele prețioase ar fi la îndemâna autorităților. Resursele încă neexploatate ale Groenlandei sunt cele care o fac atât de valoroasă.
Groenlanda extrage cărbune de zeci de ani şi are rezerve semnificative confirmate. S-a demonstrat că subsolul său conţine pământuri rare, metale preţioase, grafit şi uraniu, precum şi aur, argint, cupru, plumb, zinc şi marmură. Toate aceste resurse în mare parte neexploatate cresc valoarea teoretică a insulei. Nimic din acest potenţial nu este reflectat în PIB-ul actual al Groenlandei.