În anul 2025, Codul Muncii prevede 16 zile libere legale, dintre care 13 vor cădea în timpul săptămânii. Iată când pică următoarea minivacanță pentru angajați!

Minivacanță pentru angajații din România

Mai multe categorii de angajați beneficiază anual de zile libere de la stat, plătite. Sărbătorile legale, așa cum sunt numite, pică de cele mai multe ori în cursul săptămânii, ceea ce însemnă că persoanele care nu lucrează în weekend au mai multe zile în care stau acasă.

Conform Codului muncii, anul acesta sunt stabilite 16 zile libere din partea statului pentru angajați. Ultima zi de care s-au bucurat a fost pe data de 24 ianuarie, când am sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române.

Următoarea minivacanță pentru angajați va pica în perioada sărbătorilor pascale. Mai exact, aceștia vor primi liber plătit pe data de 18 aprilie, în Vinerea Mare, precum și pe 21 aprilie, în a doua zi de Paște. Astfel, bugetarii și alte persoane din sistemul privat, care nu lucrează în weekend, vor avea 4 zile libere.

În 2026, Paștele ortodox va pica pe 12 aprilie, ceea ce înseamnă că minivacanța pentru angajați va fi în perioada 10 – 13 aprilie.

Citește și: Zile libere învățământ 2024 – 2025: Calendarul complet pentru elevi și profesori

Minivacanță pentru angajați
Angajată din România, la birou. Imagine generată de IA/DALL-E

Calendarul zilelor libere pentru angajații din România

Până în 2023, angajații din România aveau parte de mai puține libere de la stat. De anul trecut, zilele de 6 și 7 ianuarie, sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, au fost considerate zile libere de sărbătoare legală în care nu se lucrează, după ce deputații au adoptat, pe 15 februarie 2023, un proiect de lege. Iată calendarul complet cu zilele libere din acest an!

  • Miercuri, 1 ianuarie: Anul Nou
  • Joi, 2 ianuarie 2025: Anul Nou
  • Vineri, 3 ianuarie 2025: punte,
  • Luni, 6 ianuarie 2025: Boboteaza
  • Marți, 7 ianuarie 2025: Sfântul Proroc Ioan Botezătorul
  • Vineri, 24 ianuarie 2025: Ziua Unirii Principatelor Române
  • Vineri, 18 aprilie 2025: Vinerea Mare
  • Duminică, 20 aprilie 2025: Paștele ortodox
  • Luni, 21 aprilie 2025: a doua zi de Paște
  • Joi, 1 mai 2025: Ziua Muncii
  • Vineri, 2 mai 2025: punte
  • Duminică, 1 iunie 2025: Ziua Copilului.
  • Joi, 5 iunie, Ziua Națională a Învățătorului (doar pentru elevi și profesori)
  • Duminică, 8 iunie 2025: Rusalii
  • Luni, 9 iunie 2025: a doua zi de Rusalii
  • Vineri, 15 august 2025: Adormirea Maicii Domnului
  • Duminică, 30 noiembrie 2025: Sfântul Andrei
  • Luni, 1 decembrie 2025: Ziua Națională a României
  • Joi, 25 decembrie 2025: Crăciunul
  • Vineri, 26 decembrie 2025: A doua zi de Crăciun.

Potrivit legii în vigoare, angajații care nu primesc liber pentru o sărbătoare legală, au dreptul la alte zile libere, acordate în următoarele 30 de zile de către angajator sau la un spor de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.