Jocurile Olimpice de la Paris își vor deschide în curând porțile! Acestea vor avea loc în perioada 26 iulie – 8 septembrie 2024, atât în Paris, cât și în regiunea Île-de-France. Desigur, mulți s-au pregătit deja din timp, în așa fel încât să nu piardă nimic important.
Cât au plătit bogații pe bilete la Jocurile Olimpice de la Paris?
Bogații lumii au cheltuit chiar și 500.000 de dolari pe pachetele exclusive, potrivit The Guardian. Desigur, odată cu acești bani cheltuiți, ei vor avea parte și de câteva surprize, în așa fel încât sumele colosale să fie justificate. Spre exemplu, ei se vor putea întâlniri cu sportivii, și vor avea „șansa de a participa la ceremonia de deschidere”, mai notează sursa citată mai sus.
LeBron James și Rafael Nadal ar fi conceput aceste pachete speciale.
„Accesul în satul sportivilor sau participarea la ceremonia de deschidere nu se face pe bază de bilet și este autorizat doar celor care dețin o acreditare valabilă. Orice persoană care accesează satul sau ceremonia de deschidere va fi supusă mai multor controale de Securitate”, a mai explicat Barnabas Carrega, directorul executiv al GR8 Experience.
Programul meciurilor de fotbal de la Jocurile Olimpice
Miercuri, 24 iulie
Grupa A
Guineea vs. Noua Zeelandă, 11 a.m.
Franța vs. Statele Unite, ora 15:00.
Grupa B
Argentina vs. Maroc, 9 a.m.
Irak vs. Ucraina, ora 13.00
Grupa C
Uzbekistan vs. Spania, ora 9.00
Egipt vs. Republica Dominicană, ora 11.00
Grupa D
Japonia vs. Paraguay, ora 13.00
Mali vs. Israel, ora 15.00.
Sâmbătă, 27 iulie
Grupa A
Noua Zeelandă vs. Statele Unite, ora 13.00
Franța vs. Guineea, 15:00
Grupa B
Argentina vs. Irak, ora 9.00
Ucraina vs. Maroc, ora 11.00
Grupa C
Republica Dominicană vs. Spania, ora 9.00
Uzbekistan vs. Egipt, ora 11.00
Grupa D
Israel vs. Paraguay, ora 13.00
Japonia vs. Mali, ora 15.00
Marți, 30 iulie
Grupa A
Statele Unite vs. Guineea, 1 p.m.
Noua Zeelandă vs. Franța, ora 13.00
Grupa B
Ucraina vs. Argentina, ora 11.00
Maroc vs. Irak, ora 11.00
Grupa C
Republica Dominicană vs. Uzbekistan, 9 a.m.
Spania vs. Egipt, ora 9.00
Grupa D
Paraguay vs. Mali, ora 15.00
Israel vs. Japonia, ora 15.00.
Din 1996, echipele din Africa și America Latină au câștigat toate medaliile de aur, notează USA Today.