Noi restricții de circulație afectează astăzi mai multe drumuri, printre care și DN7 – Valea Oltului. Află care sunt zonele de drum afectate din Județul Vâlcea!
Restricții de circulație pe Valea Oltului
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea a anunțat noi restricții de circulație pe diferite tronsoane ale DN7 – Valea Oltului, pentru data de 12 mai. Traficul va fi închis temporar din cauza lucrărilor de stabilizare a versantului și lucrărilor de aplicare de marcaje în unele zone ale drumului, dacă vremea va permite.
Pe sectorul de drum DN 7 – kilometrul 205+850 – kilometrul 206+000, în extravilanul localității Brezoi sunt programate lucrări de stabilizare a versanților, între orele 07:00 – 18:00.
În plus, între kilometrul 232+830 şi kilometrul 233+100 în extravilanul localității Câineni sunt programate lucrări de stabilizare versanți între orele 07:00 – 18:00.
„Pe raza localității Brezoi vor avea loc lucrări de stabilizare a versanților între orele 07:00 și 18:00, iar în intervalul orar 08:00-15:00, circulația rutieră se va închide și deschide în reprize de maximum 15 minute, iar în restul timpului se va desfășura pe jumătate de cale, fiind dirijată de piloți de circulație.
Pe raza localității Câineni se vor desfășura lucrări de stabilizare a versanților între orele 07:00 și 18:00”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.

Recomandări pentru șoferi
Iată care sunt recomandările autorităților, pentru șoferii care circulă astăzi pe Valea Oltului:
- să respecte semnalizarea temporară,
- să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în zonele afectate,
- să adapteze viteza la condițiile de trafic,
- manifeste prudență în apropierea zonelor de lucru,
- să își planifice traseul în funcție de aceste restricții
- să ia în considerare posibile întârzieri.
Citește și: ANM a actualizat prognoza pentru luna mai! Află cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni
Alte restricții de circulație
Pe sectorul cuprins între kilometrul 191+000 – kilometrul 199+200 pe raza localității Călimănești se vor face lucrări de aplicare marcaje rutiere între orele 08:00 – 18:00. Circulaţia rutieră se va desfăşura îngreunat în zona utilajului de aplicat marcaje.
Traficul va fi îngreunat pe DN 67B, între Giulești și Tetoiu (km 79+000 – 87+000), din cauza aplicării marcajelor rutiere între 08:00 – 18:00. Tot pe DN 67B, între Botorani și Gușoeni (km 94+000 – 102+500), se cosește vegetația între orele 08:00 – 16:00, astfel că circulația va fi afectată.
De asemenea, traficul va fi afectat pe DN 65C, între Oteteliș și Mărgineni (km 46+000 – 50+000), deoarece se cosește vegetația, în intervalul 08:00 – 16:00.