Luna este nelipsită de pe cerul nostru și este în permanență în apropierea Pământului, astfel că este o obișnuință ca oamenii să o vadă mereu. Puțini știu, însă, ce s-ar putea întâmpla dacă aceasta nu ar mai fi. Iată ce s-ar întâmpla dacă Luna ar dispărea brusc!
Ce s-ar întâmpla dacă Luna ar dispărea brusc?
Oamenii sunt obișnuiți cu prezența permanentă a Lunii, însă nimeni nu știe cât de greu ar fi să trăim fără satelitul nostru natural. Potrivit unui om de știință al proiectului pentru misiunea lunară Artemis 3 din cadrul NASA, Noah Petro este destul de greu să apară un eveniment astronomic atât de puternic care poate distruge Luna, însă nu se exclude nicio variantă.
„Cred că singurul eveniment astronomic plauzibil care ar putea distruge Luna ar fi un impact mare asupra sa, care o va descompune. Exact cum a fost impactul mare, despre care se crede că a dus la formarea Lunii, un obiect suficient de mare ar putea, teoretic, să distrugă Luna”, a declarat Noah Petro, scrie Space.
Potrivit spuselor omului de știință, Soarele și planetele au înghițit majoritatea obiectelor mari din sistemul solar, astfel că doar o nouă planetă care ar intra în sistem ar putea provoca daune, însă șansele ca aceasta să se ciocnească de Luna sunt destul de mici.
Impactul asupra vieții de pe Pământ, dacă Luna ar dispărea
În trecut, Pământul se rotea mult mai repede în jurul axei sale, astfel că înainte de formarea Lunii, ziua avea doar șase ore, lucru care s-ar putea întâmpla din nou, dacă aceasta va dispărea. Acum, Axa Pământului este înclinată, însă această înclinație s-ar schimba și ar aduce efecte devastatoare asupra planetei, printre care și dispariția anotimpurilor.
Fără influența gravitațională a Lunii, mareele ar fi mult mai slabe, iar acest lucru ar putea avea un impact asupra ecosistemului marin, având în vedere că foarte multe specii de plante și animale marine depinde de maree pentru a supraviețui.