Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, vine cu noutăți pentru programul Rabla 2025! Sesiunea din acest an se va desfășura până la epuizarea bugetului alocat!
Noutăți Programul Rabla 2025
Programul Rabla va continua și anul acesta, cu un buget mai mare, față de anul trecut și cu multe noutăți pentru cei care doresc să se înscrie. Potrivit Ministrului Mediului, Mircea Fechet, valoarea ecotichetului pentru mașini nu a fost stabilită momentan, însă aceasta va crește cu siguranță.
Mai mult decât atât, în 2025, românii se vor înscrie singuri în platformă, fără să mai apeleze la un dealer de autovehicule. Astfel, vor putea folosi voucherul la orice producător sau furnizor de autovehicule.
„Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului, dar cu siguranţă o vom creşte. Am avut lungi discuţii cu producătorii de autovehicule din România, cu importatorii de autovehicule din România şi cu toţi românii care aşteaptă cu nerăbdare acest program.
Vom definitiva în curând consultările publice în acest sens şi sperăm foarte repede să putem să trimitem la Monitorul Oficial noile praguri ale valorii ecotichetelor. Un termen de debut al acestui program ţine mai degrabă de aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu şi de dezvoltarea aplicației informatice.
Noutatea anului acestuia este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă, nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule. Îşi vor lua voucherul şi vor deconta acel voucher la orice dealer, la orice producător, la orice furnizor de autoturisme”, a declarat Mircea Fechet, potrivit adevarul.ro.

Programul se va desfășura până la epuizarea bugetului
Ministrul Mediului a afirmat că programul din acest an se va desfășura până la epuizarea bugetului. În trecut, erau stabilite două sesiuni, primăvara și toamna, pentru persoanele care doreau să beneficieze de vouchere.
Ghidul pentru „Programul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, cunoscut ca programul „Rabla” a fost lansat pe 5 martie 2025. Potrivit acestuia, valoarea ecotichetului pentru achiziționarea de autoturisme 100% electrice rămâne la fel ca în 2024, 25.500 de lei (5.000 de euro). Totodată, se vor acorda 7.000 de lei.
Citește și: Reguli clare pentru șoferii care au mașini cu GPL! RAR a făcut anunțul
Pentru cumpărarea unei motociclete se vor acorda 7.000 de lei. De asemenea, se vor acorda 10.000 de lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă) sau hibrid şi 13.000 de lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice.