Cu siguranță și tu ai auzit multe povești despre bărbați care au mai multe soții. Cazul despre care vă vom povesti mai jos este unul nemaiîntâlnit și de-a dreptul șocant. Iată cine este bărbatul care are 16 soții, 104 copii și 144 de nepoți! Cum a ajuns la această performanță, dar și cum se descurcă vei afla mai jos!
Cine este bărbatul care are 16 soții, 104 copii și 144 de nepoți?
Mzee Ernesto Muinuchi Kapinga un bărbat de 86 de ani dintr-un sat mic din Tanzania, are o familie uriașă. Bărbatul este căsătorit cu 16 femei, are 104 copii și nu mai puțin de 144 de nepoți. Proprietatea sa arată ca un mic sat, având câte o casă pentru fiecare dintre soțiile sale, relatează Oddity Central.
Într-un interviu recent acordat recent, Ernesto Kapinga a spus că a început să-și extindă familia la cererea tatălui său. S-a căsătorit cu prima sa soție în 1961 și a avut primul său copil un an mai târziu, dar tatăl său i-a spus că o soție nu este de ajuns. Tatăl său a plătit zestrea primelor cinci soții ale lui. Ernesto a avut, de fapt, 20 de soții. Unele au ales să plece la un moment dat, iar altele au murit, dar astăzi el trăiește cu 16 soții, șapte dintre ele fiind surori.
Pentru unele femei poate fi greu de înțeles motivul pentru care ar împărți un bărbat cu alte persoane, dar soțiile lui Mzee Ernesto Muinuchi Kapinga susțin că totul s-a datorat reputației sale de soț bun și respectuos. Una dintre soțiile lui i-a povestit surorii sale despre el și despre viața frumoasă pe care o ducea alături de el, iar aceasta și-a dorit să trăiască aceeași experiență, așa că au decis să-l împartă. Acum, ele trăiesc în armonie și susțin că nu există nici pic de gelozie între ele.
„Aici, fiecare are rolul său”, a declarat patriarhul. „Fiecare soție are propria casă, propria bucătărie, nu există competiție. Toată lumea își cunoaște locul, muncim împreună la fermă, mâncăm împreună, lucrăm împreună. Acesta nu este doar un cămin, este un sistem – și funcționează.”

Sursă: click.ro