Moșii de iarnă reprezintă o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși, cunoscută pentru tradițiile și obiceiurile respectate în această zi. Iată ce se dă de pomană de sâmbăta morților în 2025!
Pomană pentru Moșii de iarnă în 2025
Anual, credincioșii obișnuiesc să respecte o serie de tradiții și obiceiuri, în amintirea persoanelor dragi, care nu mai sunt printre noi. În 2025, Moșii de iarnă, sau Sâmbăta Morților, așa cum mai este numită sărbătoarea, pică pe data de 22 februarie, înainte de Lăsatul secului de carne, pentru Săptămâna Albă.
Biserica a rânduit ca pomenirea celor adormiți să fie făcută sâmbăta, pentru că este ziua în care Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, pentru a-i salva pe drepții adormiți.
În această zi, oamenii obișnuiesc să dea de pomană diferite alimente, haine, lumânări, bani, dar și alte obiecte. Acest act de milostenie se face atât pentru ajutorarea celor vii, cât și pentru sufletul celor decedați
Cu o seară înainte de Moșii de iarnă, gospodinele pregătesc coliva, pachete cu alimente, o sticlă de vin roșu, lumânări și colaci, pentru a merge la biserică. Dimineața, toate acestea se așează pe o masă lungă în lăcașul sfânt, pentru a fi sfințite în timpul slujbei.
În punguțele pregătite pentru pomană credincioșii pot pune fructe, legume, mâncare gătită, dulciuri din comerț sau făcute în casă, colivă, apă, suc, țuică sau vin și o lumânare. În unele regiuni, se împart și căni, farfurii, boluri sau pahare.

Obiceiuri vechi de Sâmbăta Morților
Sâmbăta Morților nu este marcată în calendar cu o cruce roșie sau neagră, însă credincioșii respectă cu strictețe această sărbătoare importantă. Iată câteva dintre cele mai vechi obiceiuri, transmise din generație în generație în satele din România!
În această zi, oamenii merg la biserică pentru a participa la slujbă, aprind lumânări și se roagă. La final, obișnuiesc să meargă în cimitir pentru a face „Veșnica pomenire” împreună cu preotul și să dea de pomană pachete cu alimente și colivă.
Citește și: Când începe Săptămâna Albă în 2025? Ce este bine să faci înainte de Postul Paștelui
- Fiind o sărbătoare importantă, nu se mătură, pentru a nu sări praf sau „țărână” în mâncarea pregătită pentru pomană.
- De Moșii de iarnă nu se coase, nu se țese și nu se croiește.
- Se spune că nu se toarce în această zi, pentru că mâncarea împărțită se întoarce înapoi și nu ajunge la sufletul celui adormit.
- La sate, oamenii evită treburile grele din gospodărie, dar și de la câmp.
- Deși se împart diferite lucruri în această zi, se spune că nu e bine să dai cuiva obiecte care au aparținut rudei decedate.
- În unele zone, femeile obișnuiesc să tămâie locurile de veci, apoi aprind lumânări.