Astăzi, 5 noiembrie, americanii vor decide cine îi va conduce în următorii patru ani. Fostul preşedinte republican Donald Trump şi actuala vicepreşedintă democrată Kamala Harris se luptă pentru a obține un mandat la Casa Albă. Iată câteva curiozități despre alegerile prezidențiale din SUA, dar și cum se desfășoară acestea!

Curiozități despre alegerile prezidențiale din SUA

  • Alegerile au loc mereu într-o zi de marți

Alegerile federale din SUA au mereu loc marți după prima zi de luni a lunii noiembrie. Inițial, zilele alegerilor variau în funcție de stat, dar în 1845 a fost votată o lege care a stabilit o singură zi a alegerilor pentru întreaga țară. S-a decis că marți este o zi perfectă, întrucât oamenii  se duceau duminica la biserică, iar miercurea fermierii mergeau la piață în oraș pentru a-și vinde recoltele.

  • Cetățenii pot vota anticipat

Conform sistemului electoral american, oamenii pot vota și anticipat. Din 244 de milioane de cetățeni eligibili, 75 de milioane au votat anticipat, conform numărătorii efectuate sâmbătă de Universitatea din Florida. În funcție de stat, votarea anticipată se poate face cu cel puțin 10 zile înainte de ziua oficială a votului.

  • Ce sunt electorii?

În sistemul american, voturile exprimate de public în favoarea unui candidat la președinție sunt menite să aleagă „electorii” acelui candidat. Sistemul datează din Constituţia de la 1787. Există un total de 538 de electori – cei mai mulţi dintre ei sunt reprezentanţi aleşi şi oficiali locali ai partidelor, însă numele lor nu apar pe buletinele de vot, relatează News.ro. Fiecare stat are atâţia electori câţi membri aleşi sunt în Camera Reprezentanţilor (număr determinat în funcţie de populaţie) şi în Senat (doi pentru fiecare stat).

alegeri, sua, curiozitati
Alegeri SUA Sursă: fotografie generată de DALL-E
  • Ce înseamnă „swing states”?

„Swing states”, în traducere „statele oscilante”, pot schimba total rezultatul. Ele sunt cele 7 teritorii care nu înclină în mod clar spre un partid sau altul: Pennsylvania, Michigan, Wisconsin, Georgia, Carolina de Nord, Arizon și Nevada. De exemplu, Wisconsin a fost pierdut de democrați în 2016 și câștigat în 2020, iar Arizona, stat considerat republican, l-a ales pe democratul Joe Biden în 2020.

  • Candidatul câștigător nu va fi anunțat imediat

Câştigătorul cursei extrem strânse dintre democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump s-ar putea să nu poată fi cunoscut decât la câteva zile după închiderea urnelor. Odată cu numărarea buletinelor de vot din fiecare stat, harta se poate înroși sau albăstri de la un moment la altul.În 2020, Trump părea să conducă în noaptea alegerilor, însă dimineața Joe Biden era învingător. Într-o medie a 337 de sondaje naționale, care au fost compilate de The Hill șii Decision Desk HQ, Trump este la egalitate cu Harris, la 48,3% din intențiile de vot.