Știi unde te poți distra la finalul lunii septembrie? Vor fi mai multe festivaluri, concerte și activități interesante la care poți participa singur, fie împreună cu familia. Nu doar în București vei avea ce faci, ci și prin țară.
Unde te poți distra la finalul lunii septembrie?
- Târgul Toamnei – Acesta se desfășoară lângă parcul Toma Socolescu din Ploiești. Veți avea ocazia să degustați cele mai delicioase preparate.
- Karpatia Horse Show 2024 – Singurul astfel de eveniment din țară are loc la Florești între 27 și 29 septembrie. Veți putea admira caii în timpul show-urilor, dar veți putea participa și alte ateliere interesante, potrivit Prahova Economica.
- Festivalul Mustului – Acesta va avea loc la Berăria H, acolo unde doritorii pot bea must proaspăt. Programul este de la ora 10:00, la ora 21:00.
- Noaptea Cercetătorilor Europeni va avea loc la Ploiești. Tinerii și nu numai se pot întâlni inclusive cu tot felul de cercetători în Sala Coloanelor din Palatul Culturii până la ora 22:00.
- Bavarien Fest – Acesta va fi un eveniment care se va ține până pe 29 septembrie la Romexpo. Printre artiștii care vor fi prezenți se numără Smiley, Bere Gratis, Pindu, Horia Brenciu și Frații Damian.
- Străzi deschide – Acesta este ultimul weekend când se va mai ține. Printre activități se numără parade personajelor, care va avea loc sâmbătă de la ora 17:00 pe traseul Strada Biserica Amzei – Strada Piața Amzei și esplanada Piața Amzei nr.13, conform ro. Tot sâmbătă în fața Muzeului Național de Istorie va avea loc un spectacol articol între orele 17:00-18:00. Pe strada prevederii vă puteți juca fotbal, baschet și ping-pong până la ora 21:00. Tot acolo puteți picta, modela baloane sau admira spectacolele. Și duminică doritorii sunt așteptați cu fel și fel de surprize.
- Simfonia Apei – Fântânile arteziene de la Piața Unirii vor fi din nou în centrul atenției. Accesul se va face între orele 19:30 și 21:30, iar spectacolul va începe la ora 20:00.
- Concert Irina Rimes la Arenele Romane, sâmbătă, 28 septembrie de la ora 20:00.