În zona Valle Maira din Italia acum există un munte de 2.200 de metri altitudine, însă cândva acolo era o maree scăzută. Acum, la 250 de milioane de ani distanță, cercetătorii au făcut o descoperire șocantă în Italia. Mai multe rămășițe au fost găsite și se pare că ar fi ale unor reptile.
Descoperire șocantă în Italia
În perioada 2017-2020, mai mulți cercetători au luat cu asalt zona Valle Maira din Italia și au făcut o descoperire la care nu s-ar fi așteptat. Se pare că mai multe urme ale unor specii de reptile au fost identificate, la 250 de milioane de ani de când au fost făcute. Acestea nu s-au deteriorat în timp cu toate că mareea care exista atunci s-a transformat în munte. Urmele de arcozauri, strămoși ai crocodililor i-au impresionat pe cercetători.
Arheologul care le-a descoperit trage un semnal de alarmă. Acesta susține că acest loc este un muzeu arheologic în aer liber și ar trebui protejat ca la carte. Se pare că în ultimii ani s-a observat o degradare a acestor urme unice în lume. Acest lucru se întâmplă din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile.
Anul acesta au fost descoperite încă cinci urme, foarte aproape de cele opt găsite în anul 2017. Specialiștii susțin că ar fi vorba de mai mulți pui de reptile care își urmau părinții în expediția prin mareea de acum 250 de milioane de ani.
Arheologii își doresc ca acest loc să intre cât mai repede sub patrimoniul Unesco și astfel să fie protejat. Urmele de arcozauri sunt unice în lume și sunt extrem de prețioase. Acestea ar putea dispărea încetul cu încetul până în anul 2040.
„Investigațiile asupra urmelor de reptile ar trebui făcute cât mai curând posibil. Pentru a face acest lucru, trebuie aplicată o anumită rășină pentru a putea reproduce amprentele și le multiplica. Frica cea mai mare este că se va distruge repertoriul cu această tehnică. Dar paradoxul este că, lăsând locul descoperit, devine și mai rău. Visul meu ar fi să văd deschis un muzeu cu istoria geologică a Valle Maira”, a declarat Enrico Collo, arheolog.