În trecut în România se făceau celebrele cojoace ”alendelon”? Acea localitate de țară era extrem de cunoscută pentru această piesa vestimentară, chiar dacă prețul lor nu era deloc unul mic. O astfel de haină era purtată de regretatul actor Alain Delon în filmul „A fost cândva un hoț”, din în anii ’60.
Cât costau aceste cojoace ”alendelon”?
Potrivit Fanatik, un astfel de cojoc rar costa chiar și 3000 de lei, iar mai departe el era purtat de generații întregi, deoarece calitatea lui era una foarte bună.
Mai mult, paltonul de piele întoarsă și cu guler de blană se făcea la Vidra, județul Hunedoara, clienții trebuind să aștepte ceva până când era gata. Cea care a venit cu această idee a fost designerul Flora Năstase, care a fost de altfel și primul producător autohton de haine de blană de după anii `90.
Acum câțiva ani, aceasta povestea că aduce material primă din Germania și că întotdeauna prima piesă nou create o face pentru ea, scrie Bursa. Tot designerul a spus că mereu a mers pe linia clasică, deoarece aceasta va fi mereu la modă. Desigur, mereu a avut și modele pe care a încercat să le urmeze, așa cum a fost celebrul star francez.
Ce dorință a avut Alain Delon?
Alain Delon a murit la vârsta de 88 de ani, anunțul fiind făcut duminică, de cei trei copii ai săi într-un comunicat pentru AFP. Acesta avea probleme de sănătate. Și „Iubirea vieții mele”, așa cum o numea el în repetate rânduri și-a găsit sfârșitul la vârsta de 43 de ani. Acesta va fi înmormântat la mijlocul săptămânii pe proprietatea sa din inima Franței, potrivit aussiedlerbote.de.
„El era foarte frumos. Pentru mine a fost un icon. Şi paltonul era foarte frumos, de aceea s-a denumit Alain Delon, pentru că nu l-a purtat nimeni cum l-a purtat el. Pe Alain Delon l-am divinizat. Deci există undeva în subconştientul meu, probabil a existat şi această influenţă, tot ce a însemnat modă, iar el era… El era desăvârşit”, a declarat Flora Năstase, pentru observatornews.ro.
Înmormântarea lui Alain Delon va avea loc într-o capelă construită special pentru asta, dorința lui fiind aceea de a sta aproape de câinii săi care au decedat acolo.