Majoritatea românilor cumpără citrice din supermarketuri pentru că acestea nu cresc la noi în țară, însă puțini știu cât de greu se obțin fructele respective. Tu știai că există un fruct care are nevoie de până la 8 ani să crească?

Ce fruct care are nevoie de până la 8 ani să crească?

Pomelo este o plantă originară din Thailanda, care a ajuns să fie cultivat în cantități industriale în California și Florida. Acesta este adesea întâlnit și pe piața din România și este foarte îndrăgit în rândul cumpărătorilor, dar mai ales al celor mici. Fructul are diametru între 10 și 25 de cm, cu o coajă groasă de culoare gălbuie, iar gustul său este asemănător cu cel al grapefruit-ului, însă nu este amar, ci dulce.

Foarte puține persoane știu, însă, că acest fruct are nevoie de minim doi ani să crească, însă poate dura și mai mult de atât. Mai exact, pomelo are nevoie de până la opt ani să fie gata, potrivit horticultorul.ro. Florile pomului cresc grupate și au o culoare albă, plăcut parfumată.

Pomelo poate înflori chiar și de patru ori pe ani, dacă are condițiile optime, astfel că prezența fructelor poate fi pe tot parcursul anului. Temperatura optimă pentru creșterea fructelor se situează în intervalul 23-32 grade Celsius.

pomelo poate fi copt în 8 ani de zile
Pomelo poate fi copt în 8 ani de zile. Sursă: Fotografie generată de AI

Cum se face înmulțirea?

Acest fruct care are nevoie de doi ani să crească se înmulțește prin altoire și astfel acesta reușește să fructifice după perioada menționată, însă dacă înmulțirea se face prin semințe, acesta fructifică abia după opt ani. În cazul în care Pomelo nu este păstrat și îngrijit optim, acesta nu va da roade.

Pomul trebuie să aibă lumină pentru că soarele încurajează creșterea și înflorirea, trebuie să primească îngrășământ adecvat de două ori pe an și să fie udat de aproximativ două ori pe săptămână, mai ales în perioadele călduroase. Foarte important este și pământul în care pomul este plantat. Se recomandă ca acesta să fie reavăn și bine drenat, cu un pH între 5,5-7.