Jocurile Olimpice sunt urmărite de o lume întreagă, fiecare țară ținând pumnii strânși pentru sportivii care îi reprezintă. În timp ce unii se întorc cu nenumărate medalii, pentru unii, această competiție reprezintă un pas în față pentru ceea ce va urma. Jocurile Olimpice sunt despre emoție, curaj, dăruire și puterea de a merge mai departe cu fruntea sus, chiar și atunci când nu ai obținut poate cel mai bun rezultat.

10 curiozități despre Jocurile Olimpice

1. Primele Jocuri Olimpice au avut loc în secolul al VIII-lea î.Hr. în Olympia, Grecia. Din păcate, toate jocurile păgâne au fost interzise de împăratul Teodosie I, iar odată cu ele și Jocurile Olimpice, notează EF.

2. Printre probele care astăzi nici măcar nu se mai regăsesc în competiție se numără: urcarea pe frânghie, jonglerii cu crosa de golf, trasul de frânghie. Atunci, jocurile durau 5 sau chiar 6 luni.

3. Primele Jocuri Olimpice de iarnă au avut loc în 1924, într-un alt oraș decât Jocurile Olimpice de vară. De atunci, evenimentele au avut loc în perioade diferite, în așa fel încât să nu mai existe această contradicție, potrivit National Geographic.

Imagine reprezentativă pentru o atletă „Sursă: Fotografie generată de DALL-E”

4. În Grecia antică, atleții concurau goi, atunci punându-se accent pe forma fizică, pe dăruirea concurenților, mai notează sursa citată mai sus.

5. Simbolistica celor 5 cercuri de pe steagul olimpic reprezintă de fapt reuniunea celor 5 regiuni ale planetei – Africa, continentul American, Asia, Europa si Oceania. Și culorile aparțin fiecăreia dintre ele, respective albastru, galben, negru, verde si rosu, informează stirileprotv.ro.

6. Torța olimpică are și ea un mesaj, ea amintind de originile grecești. Pe vremea aceea, flacăra ardea pe tot parcursul Jocurilor ca un omagiu adus zeiței Hestia.

7. Prima notă de 10 din istorie a fost obținută de Nadia Comăneci, gimnasta de origine română, acum în vârstă de 62 de ani. La Jocurile Olimpice de anul acesta, ea a fost de asemenea prezentă în deschiderea competiției.

8. Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice contemporane a interzis participarea femeilor la prima ediție a competiției. În prezent, există un echilibru între participanții bărbați și femei.

9. Tarzan a concurat la Jocurile Olimpice în anul 1920. Actorul Johnny Weissmuller a obținut și 5 medalii de aur la înot, potrivit unei surse menționate mai sus.

10. În timpul Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, Satul Olimpic a avut nevoie de 165.000 de prosoape.