Deși nu vă vine să credeți, există cea mai liniștită cameră din lume! Ea se află în  Minnesota, Statele Unite. Aceasta este complet izolată fonic, iar întunericul de acolo s-ar putea să vă dea fiori reci.

Tu ai rezista în asemenea condiții?

Ce a simțit cel care a stat cel mai mult timp în cea mai liniștită cameră din lume

YouTuberul Callux a devenit persoana care a petrecut cea mai lungă perioadă de timp în această cameră, potrivit Lad Bible. În total, el a stat o oră și 26 de minute, doborând recordul anterior.

”Când e liniște, urechile se vor adapta. Cu cât camera este mai liniștită, cu atât mai multe lucruri se aud. Îți vei auzi inima bătând, uneori îți poți auzi plămânii, îți auzi stomacul gâlgâind tare. În camera anecoică, tu devii sunetul”, a spus Steven Orfield, cel care este designerul camerei.

Imagine reprezentativă pentru cea mai liniștită cameră. „Sursă: Fotografie generată de AI”

Desigur, doritorii care vor să doboare recordul trebuie să țină cost și de niște reguli simple. Printre acestea se numără: doritorii trebuie să intre singuri în cameră, nu au voie să doarmă, pot să vorbească, însă nu în continuu, trebuie să stea cu lumina stinsă. Despre experiență, Callux a zis că a fost ciudată și că începuse să aibă halucinații, motiv pentru care a renunțat.

Cât costă o astfel de experiență?

Dacă nu vă doriți să fiți singur într-un astfel de experiment puteți totuși să vă luați și alți 4 prieteni. În Minessota, prețul pentru o oră într-o cameră anecoică costă 75 de dolari, conform smithsonianmag.com.

O astfel de cameră este făcută din 6 straturi de beton și oțel și se află deasupra unei rețele de arcuri de amortizare a vibrațiilor. De asemenea, podeaua este făcută pe o rețea de cabluri suspendate care absorb sunetul, notează CNN.

Nu trebuie să vă opriți doar la această experiență. Mulți sunt tentați să încerce tot felul de escape room-uri, respectiv camere din care trebuie să iasă singuri, îndeplinind tot felul de misiuni. Recent, în România a apărut și Anger Room, acolo unde spargi toate obiectele din jurul tău. Acest lucru i-ar ajuta pe mulți să se calmeze și să scape de stresul acumulat.