Ziua de Dragobete este o sărbătoare tradițională, celebrată în fiecare an, pe 24 februarie. Românii celebrează iubirea în această zi, își mărturisesc sentimentele și intențiile și respectă o serie de tradiții și superstiții nemuritoare. Iată câteva obiceiuri și ritualuri de Dragobete!
Ritualuri de Dragobete pentru fetele nemăritate
Potrivit unei legende, numele acestei sărbători vine de la fiul babei Dochia. Se spune că tânărul Dragobete apărea în visele îndrăgostiților și le arăta drumul spre iubire.
Unul dintre cele mai cunoscute ritualuri de Dragobete, întâlnit în special la sate, este ca fetele nemăritate, care își doresc să afle cu cine se căsătoresc, să ascundă o crenguță de busuioc sfințit sub pernă, pentru a-l visa. Acestea speră ca Dragobete să apară în vis și să le ajute să își găsească jumătatea.
Un alt ritual foarte vechi este adunarea zăpezii. Tinerele necăsătorite strângeau zăpada căzută în ziua de Dragobete. Apoi, se spălau pe față cu apa obținută, pentru a fi mai frumoase. În unele locuri, se credea că acea apă are puteri magice și era folosită în descântece.
În mediul rural, fetele și băieții merg pe dealurile satului, unde aprind focuri mari și petrec până dimineață, pentru a celebra această sărbătoare culturală.

„Dragobetele sărută fetele”
Una dintre cele mai cunoscute tradiții autentice respectate pe 24 februarie provine din Ardeal și se numește „Dragobetele sărută fetele”. Dimineața, tinerii se îmbracă în hainele de sărbătoare și merg în pădure să culeagă ghiocei și alte flori de primăvară.
La întoarcere, fetele o iau la fugă spre sat, iar flăcăii trebuie să le alerge. Se spune că trebuie să o prindă pe cea pe care o place și să o sărute de față cu toată lumea. Astfel, cei doi formează un legământ, care va dura tot anul.
O altă tradiție este udatul fetelor de Dragobete. Tinerii necăsătoriți formează un grup și merg la casele unde locuiesc fete nemăritate pentru a le stropi cu apă proaspătă. Se spune că doar așa vor fi frumoase și norocoase tot anul. În unele zone, apa de fântână a fost înlocuită cu parfum.
Citește și: Destinul acestor zodii se va schimba radical după Dragobete. Vor face un pas important pe plan sentimental
Superstiții de Dragobete
- Se spune că păsările își aleg perechea de Dragobete și încep să-și construiască un cuib.
- Orice lucru începi de Dragobete va merge cu spor. În plus, dacă vrei să atragi binele și bogăția, este bine să aerisești casă și să scuturi pături, lenjerii, covoare etc.
- La sate, unele femei leagă la gâtul copiilor un șnur alb cu roșu, care să îi protejeze de soare.
- Se spune că fetele care nu se vor întâlni cu nici un băiat în ziua de Dragobete, vor rămâne singure tot anul, potrivit traditii-superstiti.ro.
- Dacă plângi pe 24 februarie poți avea parte de necazuri și supărări în lunile care vor urma.
- Dacă auzi pupăza de Dragobete, vei fi harnic tot restul anului.