Mai multe zone din București au probleme cu apa caldă și căldura în această perioadă. Compania Municipală Termoenergetica București S.A a anunțat zonele afectate.
Blocuri fără apă caldă și căldură în mijlocul iernii
Peste 1.300 de blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă și căldură pe data de 18 februarie, din cauza unei avarii serioase la termocentrala din vestul orașului. Locuitorii sectorului 6 au fost nevoiți să stea în frig pentru câteva ore, însă ELCLEN a anunțat remedierea avariei, în jurul orei 11:30.
„Datorită eforturilor echipelor ELCEN, lucrările de remediere a avariei au fost finalizate cât mai repede cu putință, reușindu-se astfel limitarea cât mai mult a impactului asupra producerii agentului termic.
În acest moment, CET București Vest livrează temperatură la parametrii acceptabili de funcționare.”, a transmis compania.
De asemenea, reprezentanții ELCLEN au specificat că, din cauza uzurii tehnice și a pierderilor mari din rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica, aceasta se află în incapacitate tehnică de a prelua în mod corespunzător agentul termic produs de ELCEN.
Sistemul de termoficare se află în continuare într-o situație dezastruoasă, iar pierderile de apă din rețea sunt în continuare imense, de 2400 tone/h.
Probleme cu apa caldă și căldura în București
Potrivit Termoenergetica, zeci de blocuri din sectorul 5 vor avea probleme cu apa caldă și căldura, pe 20 februarie. Iată zonele afectate:
Deficiență apă caldă și căldură
Parametri insuficienţi livraţi de către CTE Progresu, ora 12:00
Punct termic: Tudor Vladimirescu – 9 blocuri/imobile
• Bld Tudor Vladimirescu – bl. T4, T5, T6
• Cal 13 Septembrie – bl. T1B, T1C, T2B, T2C, T3, T3A
Punct termic: 1 Panduri – 29 blocuri/imobile
• Str Ioniţă Cegan – bl. P17, P24A, P25A, P26, P27
• Str Ion Urdăreanu – bl. P22, P23, P28, P29, P40, P41, P42, P45
• Str Ioviţa – bl. P24, P25
• Cal 13 Septembrie – bl. P34, P35, P36, P43, P44
• Şos Panduri – bl. P18, P19, P20, P21, P30, P31, P32, P33, Monitor Oficial Panduri 1
Punct termic: 5 Lira – 7 blocuri/imobile
• Str Mihail Sebastian – bl. V85, V86, V 87, V88, V89, V90, V91.

Punct termic: 3 Sebastian – 6 blocuri/imobile
• Int Aurel Ciurea – bl. S41
• Str Maria Cunţan – bl. S40, S42, S43, S44
• Str Samuil Vulcan – bl. S45
Punct termic: 11 Margeanului – 31 blocuri/imobile
• Str Petre Ispirescu – bl. M137, M138, M140, M198, M198A, M199, M217, M210, M211, M212, M214, M215, M216, M213
• Str Crăişorului – bl. M136, M143A, M143B
• Str Cobadin – bl. M200, M201, M202, M209
• Str Dumbrava Nouă – bl. M207, M208A, M2M141, M142, M197, M206,08
• Str Iancu Jianu – bl. M204, M205, M203
Deficiență căldură
Parametri insuficienţi livraţi de către CTE Progresu, ora 12:00
Punct termic: 3 Drumul Sării – 19 blocuri/imobile
• Str Baltagului – bl. V77, V78, V81
• Ale Botorani – bl. V28, V35, V36, V37, V42, V43, V80, V82, V83, V84
• Cal 13 Septembrie – bl. V38, V39, V40
• Str Mihail Sebastian – bl. V29, V30, V79
Punct termic: 4 Petre Ispirescu – 11 blocuri/imobile
• Str Lacul Plopului – bl. P75
• Str Dorneasca – bl. P78 , P58, P62, P59, P63
• Str Novaci – bl. P78A, P60, P57, P61, P65.
Punct termic: 5 Petre Ispirescu – 7 blocuri/imobile
• Str Conţeşti – bl. P83
• Str Dorneasca – bl. P79, P80, Liceul Odobleja
• Str Mihail Sebastian – bl. S4, S5
• Str Sg. maj. Ion Nedeleanu – bl. P76
Punct termic: 3 din 13 Septembrie – 19 blocuri/imobile
• Str Uranus – bl. U8, 53
• Str Ion Creangă – bl. 87, 89, 91
• Cal 13 Septembrie – bl. 55-57, 59-61, 63, 65-67, 69 ,71, 73-75, 77ABC,79 ,81, 83, 85