Blue Monday este considerată de către superstițioși ca fiind cea mai deprimantă zi a anului. Află când a apărut această denumire și ce poți face pentru a trece mai ușor peste ziua de luni.

Ce este Blue Monday?

Blue Monday, cea mai deprimantă zi a anului pică întotdeauna luni, în a treia săptămână a lunii ianuarie. Denumirea a fost atribuită pentru prima dată acestei zile în 2005, de către compania Sky Travel, în cadrul unei campanii de publicitate. Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotații negative sociale, cum ar fi schimbarea vremii, tristețe sau ghinion la bani.

Unele persoane susțin că „Blue Monday” a fost invenția unui psiholog britanic, Cliff Arnall, într-o încercare de a găsi o formulă matematică pentru a determina cea mai tristă zi a anului, luând în considerare factori precum vremea, datoriile, lipsa de motivație după sărbători și distanța până la următoarea vacanță.

În ultimii ani, conceptul a câștigat tot mai multă popularitate la nivel global. Experții susțin că această zi nu este una potrivită pentru cei care se confruntă cu anxietate, atacuri de panică sau alte tulburări, deoarece stările pot fi mai intense.

„Toate aceste informații mediatizate nu vor duce decât la o creștere a intensității prezenței simptomatologiei depresiei și anxietății, dar și la o înmulțire a numărului pacienților, odată cu fiecare aducere aminte a existenței acestei surse/zile.

Persoanele care sunt diagnosticate cu depresie se adâncesc și mai mult în această stare atunci când simt evenimente de acest gen (Blue Monday), iar persoanele anxioase se simt confortabil în această stare de frică/tensiune, chiar dacă ei, oficial, nu recunosc.

Orice formă de comercializare a unui eveniment ce ține de sentimente, dar și de simptomatologie va face dintr-un număr impresionant de bolnavi, un număr mai mare de potențiali pacienți”, a transmis psihologul Leca, potrivit digi24.ro.

Blue Monday
Tânără în camera de zi, de Blue Monday. Imagine generată de IA/DALL-E

Sfaturi pentru a trece peste Blue Monday

Blue Moday poate fi o zi dificilă pentru unele persoane, însă cu puțin ajutor, pot depăși cu ușurință această perioadă. Iată câteva sfaturi pentru a trece peste cea mai deprimată zi din an!

1. Include în programul tău o plimbare în aer liber. Chiar dacă ai multe sarcini de îndeplinit la început de săptămână, o pauză te va ajuta să îți recapeți energia și să te relaxezi. Fie că alegi o plimbare în parc, la prima oră a dimineții sau o scurtă drumeție la final de zi, cu siguranță te va ajuta să treci peste Blue Monday.

2. Pentru a depăși această zi, este bine să petreci mai mult timp alături de familie, prieteni sau colegi. Potrivit experților, socializarea este foarte importantă, atunci când vine vorba de stări anxioase, tristețe sau teamă.

Citește și: Care sunt simptomele lipsei de magneziu? Îți vei da seama imediat că ai nevoie de suplimente

3. Nu uita să faci mișcare de Blue Monday! Este o modalitate potrivită să depășești stările pe care le experimentezi și să te încarci cu energie pozitivă. Alege activități fizice pe care le poți efectua cu ușurință și evită să îți forțezi limitele!