Băncile românești pun la dispoziția clienților un sistem de plată performant. Cu toate acestea, plata cu cardul va deveni istorie, odată cu implementarea unei noi tehnologii.

Plățile cu cardul în România

Sistemul bancar din România se numără printre cele mai performante din lume, datorită tehnologiei disponibile în momentul implementării.

În cadrul unei discuții găzduite de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), mai mulți experți au discutat despre progresele înregistrate, dar și despre evoluția sistemului de plată, în viitorul apropiat.

„Noi am fost printre ultimele țări din Europa care au introdus metodele moderne de plată, servicii și produse bancare noi. Dar, când le-am introdus, am beneficiat de ultima tehnologie disponibilă. De exemplu, Franța și Germania au introdus sistemele de plăți acum aproximativ 70 de ani.

În România l-am introdus acum 24 de ani, iar la acel moment aș putea spune că noi aveam cel mai bun sistem de plăți din lume, nu doar din Europa. Era cea mai securizată și întrunea cele mai multe standarde”, a precizat președintele Libra Internet Bank, potrivit romaniatv.net.

Plata cu cardul
Plata cu cardul în magazin. Imagine generată de IA/DALL-E

Ce tehnologie vor adopta băncile românești?

Tehnologia avansează în toate domeniile, astfel că plată cu cardul ar putea deveni istorie în viitor. Momentan, tranzacțiile financiare pot dura chiar și câteva zile, indiferent de sumă sau cont bancar. Acest lucru poate fi uneori frustrant pentru clienții băncilor, mai ales când este vorba despre o plată urgentă.

În cadrul întâlnirii de la CSALB, s-a discutat despre evoluția sistemului de plată, prin integrarea unui QR code. Această schimbare ar fi un avantaj pentru toată lumea, deoarece vom putea plăti instant de pe telefon.

Citește și: Salariul minim va crește începând cu anul viitor. Câți bani vor ajunge să primească românii?

Surpriza va apărea în perioada imediat următoare, când sistemul de plăți va integra QR code-ul. Acest sistem se va extinde tot mai mult în țara noastră. Față de card, avantajul este nu doar că plata se face instant de pe telefonul mobil, să zicem, ci că banii intră în câteva secunde în contul vânzătorului.

Procesarea plății cu cardul poate dura acum și câteva zile, mai ales dacă plata este făcută în zilele de weekend. Partea bună este că oamenii s-au obișnuit cu tehnologia, cu plățile prin telefonul mobil”, a mai explicat Radu Ghețea.