Zilele cu dezlegare la pește din post sunt ocazii perfecte pentru a încerca preparate noi, cu ingrediente sănătoase și gustoase. Iată 3 rețete cu pește pentru postul Crăciunului!

Rețete cu pește pentru postul Crăciunului

Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie și are o durată de 40 de zile. Dintre acestea, 14 sunt cu dezlegare la pește, pentru credincioșii care au ales să postească. Iată 3 rețete uimitoare care îți vor fi de ajutor în această perioadă.

1. Macrou la cuptor, cu legume

INGREDIENTE:

  • 4 pești
  • 4 – 5 linguri de ulei de floarea-soarelui
  • 200 de grame de pastă de tomate
  • Două cepe
  • 2 Cartofi
  • Un cățel de usturoi
  • 3 roșii
  • 2 ardei grași
  • Pătrunjel sau mărar
  • Cimbru,
  • Boia,
  • Sare și piper, după gust.

MOD DE PREPARARE

  • Curățați și să spălați peștele, apoi îl asezonați cu sare, piper și mirodenii, după gust.
  • Curățați și spălați roșiile și ardeii. Tăiați aceste legume felii.
  • Curățați și ceapa, tocați-o mărunt.
  • Într-o cratiță încăpătoare, căliți ceapa tocată mărunt în ulei de floarea-soarelui încins. Când este rumenită, adăugați peste ea feliile de roșii și de ardei.
  • Adăugați puțină apă și lăsați totul să se rumenească, la foc mic.
  • Puneți pasta de tomate și usturoiul tocat mărunt. Lăsați totul la fiert aproximativ 20 de minute.
  • Adăugați sare și piper, după gust.
  • Așezați peștele și cartofii tăiați felii într-o tavă încăpătoare,
  • Adăugați sosul de legume.
  • Puneți tava în cuptorul încins la 180 de grade, pentru aproximativ 40 de minute.
Chiftele cu pește
Chiftele cu pește pentru postul Crăciunului. Imagine generată de IA/DALL-E

2. Chiftele cu pește și legume

INGREDIENTE

  • 500 g file pește (cod, somon, novac, păstrăv)
  • 3 cartofi
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 3-4 căței de usturoi
  • 3-4 linguri de pesmet
  • pătrunjel
  • sare
  • piper.

MOD DE PREPARARE

  • Spălați cartofii și îi puneți la fiert.
  • Verificați și spălați bine peștele. Îndepărtați oasele, apoi tocați-l.
  • Ceapa, morcovul și usturoiul se curăță și se toacă mărunt sau se dă prin răzătoare.
  • Într-un bol, amestecați cartofii bine fierți și pisați, peștele, ceapa, usturoiul, morcovul și pătrunjelul. Adăugați sare și piper după gust.
  • Adăugați pesmetul în compoziție și amestecați bine.
  • Formați chifteluțe în funcție de forma dorită și le puneți la prăjit, în uleiul încins. De asemenea, pot fi coapte la cuptor.

Citește și: Cea mai delicioasă ciorbă de dovlecei. Este rețeta perfectă pentru postul Crăciunului

3. Somon cu legume la cuptor

INGREDIENTE

  • Ulei de măsline
  • Zeamă de lămâie
  • 2 căței de usturoi, tocați mărunt
  • Mărar proaspăt
  • sare fină
  • piper negru
  • 4 file de somon
  • 2 cartofi dulci
  • 250 de grame de fasole verde proaspătă, tăiată
  • 1 ceapă roșie.

Citește și: Care sunt zilele cu dezlegare la pește în postul Crăciunului? Când sunt permise fructele de mare

MOD DE PREPARARE

  • Amestecați uleiul, sucul de lămâie, usturoiul, mărarul, sarea și piperul într-un castron.
  • Așezați fileurile de somon într-un vas puțin adânc și turnați jumătate din marinada pregătită.
  • Puneți somonul la frigider.
  • Spălați și curățați cartofii dulci și tăiați-i în rondele. Așezați-le într-o tavă de copt, împreună cu fasolea verde și ceapa.
  • Întindeți legumele uniform într-un strat subțire. Puneți tava la cuptor pentru 10 minute.
  • Scoateți tava din cuptor și așezați fileurile de somon marinate. Acoperiți fiecare file de somon cu o felie sau două de lămâie și presărați puțină sare și piper.
  • Introduceți tava înapoi în cuptor și coaceți timp de 20 – 25 de minute sau până când somonul se înțeapă ușor cu o furculiță și își schimbă culoarea.