Codul numeric personal se atribuie oricărei persoane din România, la înregistrarea nașterii în registrele de stare civilă. Află cine a inventat CNP-ul și ce reprezintă fiecare cifră.

Cine a inventat CNP-ul?

C.N.P.-ul este un cod numeric unic, format din 13 cifre, atribuit persoanei fizice la înregistrarea nașterii în registrele de stare civilă. Potrivit legii, este folosit pentru a individualiza în mod unic o persoană fizică.

Mai mult decât atât, CNP-ul constituie un instrument de verificare a datelor de stare civilă ale acesteia și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate.

Codurile numerice personale sunt generate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, care emite și distribuie anual listele corespunzătoare către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului București și Departamentul consular din cadrul Ministerul Afacerilor Externe.

C.N.P-ul a fost introdus ca element obligatoriu în actele de identitate, de stare civilă și în alte acte personale printr-un decret prezidențial semnat de Nicolae Ceaușescu la 2 martie 1978.

Steagul României
CNP-ul în România. Imagine generată de IA/DALL-E

Ce reprezintă fiecare cifră a CNP-ului?

CNP-ul reprezintă un cod de 13 cifre după modelul SAALLZZJJNNNC. Iată ce înseamnă fiecare!

Componenta S reprezintă genul și secolul în care s-a născut persoana și poate avea una dintre următoarele valori:

  • 1 pentru persoanele de gen masculin născute între anii 1900 – 1999
  • 2 pentru persoanele de gen feminin născute între anii 1900 – 1999
  • 3 pentru persoanele de gen masculin născute între anii 1800 – 1899
  • 4 pentru persoanele de gen feminin născute între anii 1800 – 1899
  • 5 pentru persoanele de gen masculin născute între anii 2000 – 2099
  • 6 pentru persoanele de gen feminin născute între anii 2000 – 2099
  • 7 pentru persoanele rezidente, de gen masculin.
  • 8 pentru persoanele rezidente, de gen feminin.

Citește și: Calendarul alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024. Cine crezi că va ocupa funcțiile?

Componenta AA este formată din ultimele 2 cifre ale anului nașterii.

Componenta LL este formată din luna nașterii, cu valori între 01 și 12.

Următoarea componentă, ZZ, este formată din ziua nașterii, cu valori între 01 și 28, 29, 30 sau 31.

Componenta JJ reprezenta județul sau sectorul în care s-a născut persoana, ori în care avea domiciliul sau reședința la momentul acordării C.N.P. După punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat, această componentă va fi înlocuită cu codul unic „70”.

Componenta NNN reprezintă un număr secvențial (cuprins între 001 și 999), repartizat pe puncte de atribuire, prin care se diferențiază persoanele de același sex, născute în același loc și cu aceeași dată de naștere.

Componenta C este formată dintr-o cifră de control, care permite depistarea eventualelor erori de înlocuire sau inversare a cifrelor din componența C.N.P.

Citește și: Mituri și legende despre Palatul Parlamentului! Descoperă istoria secretă a clădirii

Ce informații apar pe cartea de identitate

Cartea de identitate se eliberează începând cu vârsta de 14 ani pentru cetățenii români, cu domiciliul în țară. Iată ce informații sunt inscripționate pe buletin, pe lângă C.N.P, potrivit ro.wikipedia.org.

  • Seria și Numărul cărții de identitate (se modifică de fiecare dată când posesorul primește o altă carte)
  • Numele de familie
  • Prenumele
  • Genul
  • Data nașterii
  • Domiciliu (este trecut județul, tipul localității, numele localității și adresa exactă)
  • Autoritatea emitentă
  • Valabilitatea (data emiterii ZZ.LL.AA și data expirării ZZ.LL.AAAA)
  • Două linii de informații cu citire optică, asemenea pașapoartelor.