Postul Crăciunului se apropie cu pași repezi așa că gospodinele se pregătesc intens pentru preparatele pe care le vor pregăti în această perioadă. Dacă și tu îți dorești inspirație pe partea aceasta, atunci ai ajuns unde trebuie. Iată cum să pregătești cea mai delicioasă ciorbă de dovlecei!
Cea mai delicioasă ciorbă de dovlecei
Ciorba de dovlecei este un adevărat deliciu pe timp de vară, mai ales consumată rece. Cu toate acestea, cei care sunt fani ai acestui preparat o preferă și caldă. Și ce e mai bun decât o ciorbă caldă în timp ce temperaturile de afară sunt din ce în ce mai scăzute. Având în vedere că se și apropie postul, această ciorbă este perfectă pentru perioada următoare.
Pentru a pregăti această rețetă delicioasă nu ne trebuie decât câteva ingrediente simple. Este vorba despre 350 de grame de dovlecei tăiați în cubulețe, o ceapă uscată (cam 200 de grame va fi suficient), un ardei gras, mărar, pătrunjel, cât și un morcov.
De asemenea, pe lângă aceste ingrediente, ne mai trebuie și o lingură cu vârf de leuștean, cam jumătate de ardei iute, sare, zeamă de lămâie, ori oțet, iar nu în ultimul rând, ne mai trebuie și bulion. Odată ce avem toate aceste ingrediente, putem începe să pregătim o ciorbă gustoasă de post!
Cum pregătim ciorba de dovlecei?
Primul lucru pe care trebuie să îl facem pentru a pregăti această ciorbă este să punem la fiert cam doi litri de apă, într-o oală. Apoi, vom pune la fiert ceapa, ardeiul, ardeiul gras, cât și cel iute. Aceste ingrediente trebuie tăiate în bucăți cât mai mici, iar apoi vom pune capacul și vom lăsa totul să fiarbă cam 15 minute.
Apoi, vom adăuga și dovleceii, alături de bulion, ori suc de roșii. În acest punct putem să adăugăm și o linguriță rasă de sare, iar ciorba mai trebuie lăsată să fiarbă cam 5 minute. Acum, putem adăuga și zeama de la jumătate de lămâie, iar dacă nu mai dorim să potrivim gustul în vreun fel, putem să ne bucurăm de această ciorbă delicioasă!