Tu ai aflat de această materie nouă care va fi predată într-un județ din România? „Ora cu și pentru animale” va avea loc o dată pe săptămână și cu siguranță le va stârni curiozitatea celor mici. Dacă va suficient de apreciată, inițiativa va fi introdusă la nivel național, potrivit Puterea.
Unde va fi predată această materie nouă?
În Ilfov, cei care au venit cu această inițiativă au fost medicii veterinari, precum Oana Vasiliu și Mădălina Lixandru. Mai departe, aceștia au colaborat cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Ilfov și ai Protecției Animalelor Ilfov pentru a putea face posibil acest curs.
„După ce va fi pilotat un an, doi, în Ilfov, va fi analizat de specialiștii din minister, să fie aprobat la nivel național. Materia apare deja în catalog, în școlile unde a fost ales acest opțional: Ora cu și pentru animale. Este un curs de conștientizare și de responsabilizare, pentru elevii claselor a V-a și VI-a. Țintim și părinții, prin copii”, a declarat Cristina Ghiță, inspector școlar general adjunct Cristina Ghiță, de la ISJ Ilfov, pentru sursa citată mai sus.
Printre capitolele care urmează să fie parcurse de elevi se numără „Oameni și animale”, „Drepturile și bunăstarea animalelor”, „Îngrijirea și protecția animalelor”, „Sănătate, liber și protejat” și „Animale și sănătatea noastră”. Mai mult, elevii de clasa a V-a și a VI-a vor urma să vizioneze fel și fel de filme cu animale, dar și să meargă la adăposturi de animale, scrie Edupedu, totul din dorința ca cei mici să fie mai responsabili.
Ei vor avea chiar și diverse teme pentru acasă, totul făcând parte dintr-o materie care va fi extrem de interesantă și interactivă.
Și elevii de clasele a II-a, a III-a și a IV-a vor avea de ales din disciplinele opționale. Așadar, ei pot alege pot studia și „Comunicare relațională”, iar cei de gimnaziu pot alege disciplinele „Realitatea din spatele ficțiunii”, „Ora de știut”, „Design thinking – eu fac schimbarea!”.