Este strigător la cer ce a surprins un regizor într-un trib din Indonezia! Cu siguranță nimeni nu s-ar fi gândit la așa ceva. Bărbatul și-a dorit să investigheze cum trăiesc aceștia, dar și să afle tot felul de lucruri interesante despre triburi.

Ce a surprins un regizor într-un trib? Cine chiar a dispărut acolo

În iulie 2006, mai mulți exploratori s-au aventurat în Papua de Vest, pentru a descoperi și ei ciudățenii care s-au întâmplat chiar în locul în care Michael Rockefeller a fost. Fiul fostului vicepreședinte american Nelson Rockefeller a dispărut acolo în anul 1961, potrivit Lad Bible. Korowai au fost descoperiți cu aproximativ 30 de ani de în urmă, în total populația fiind de aproximativ 3000 de persoane, scrie Authentic Indonesia.

Interesant este faptul că până în jurul anului 1975, membrii nu a avut aproape niciun contact cu lumea exterioară. Nici azi, bărbații și femeile nu dorm împreună, datorită credințelor. Ei trăiesc în case sărăcăcioase și de cele mai multe ori se ocupă cu agricultura, fie cu confecționarea diferitelor obiecte. Mai mult, se spune că unii ucid și mănâncă vrăjitorii de sex masculin pe care îi numesc khakhua, conform Smithsonian. Mulți sunt terifiați la gândul că aceștia pot face așa ceva, însă un ghid a explicat întregul ritual.

Imagine reprezentativă pentru tribul Korowai. „Sursă: Fotografie generată de DALL-E”

„Khakhua mănâncă măruntaiele victimei în timp ce aceasta doarme, înlocuindu-le cu cenușa, astfel încât victima să nu știe că este mâncată. În cele din urmă, khakhua ucide persoana trăgându-i o săgeată magică în inimă. De obicei, victima muribundă șoptește rudelor sale numele bărbatului despre care știe că este khakhua. Acesta poate fi din aceeași casă sau din alta”, a spus el, pentru sursa citată mai sus.

Și regizorul respectiv a încercat să vorbească cu un membru al tribului despre astfel de practici, iar în cele din urmă el a recunoscut că și-a mâncat prietenul.

„Da, era prietenul meu și făcea parte din familia mea. Este normal. Nu mă simt trist sau altceva”, a recunoscut individul, pentru o sursă menționată anterior.

El chiar avea și dovada, respectiv craniul omului ucis.